Probele obţinute nelegal şi declarate nule într-un proces penal trebuie înlăturate din dosare

Odată declarate nule, probele respective nu pot fi folosite, în mod legal, în soluţionarea cauzei, susțin judecătorii CCR.

Adăugat: 19 Ianuarie 2018
Ultima actualizare:19 Ianuarie 2018

Politica Romaneasca
trimite pe mail

Probele obţinute în mod nelegal şi declarate nule într-un proces penal trebuie înlăturate din dosare, pentru a se garanta prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil, a decis, astăzi, Curtea Constituţională a României.

Curtea Constituţională consideră că accesul permanent al unui judecător dintr-o cauză penală la probe declarate nule nu poate avea ca efect decât o readucere în atenţia acestuia a unor informaţii care îi pot spori convingerile privind eventuala vinovăţie sau nevinovăţie a inculpatului.

Odată declarate nule, probele respective nu pot fi folosite, în mod legal, în soluţionarea cauzei, mai spun judecătorii Curţii. Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Curtea Constituţională a mai stabilit că decizia de a-i refuza apărătorului unui inculpat accesul la informaţii clasificate din dosar trebuie să aparţină întotdeauna unui judecător şi nu autorităţii care a emis documentele respective.

Judecătorii Curţii au decis că protecţia informaţiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar faţă de dreptul la informare al acuzatului şi faţă de garanţiile dreptului la un proces echitabil.



Autor:
Radiojurnal
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
19 Ianuarie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza