Prezenţă record la vot în străinătate
La Bruxelles, Paris, Slovacia, Marea Britanie, Ungaria românii stau la coadă să voteze.
Adăugat: 16 Noiembrie 2014
Ultima actualizare:20 Noiembrie 2014
Foto: Vot la Paris. Sursa: captura TV
Prezenţa la vot este mult mai mare decât la primul tur de scrutin în Belgia.
La Bruxelles, la cele patru secţii de votare din Belgia, situate toate în capitală, sunt câteva mii de persoane care votează.
La secţia de la sediul reprezentanţei României la UE, am observat că oamenii completau declaraţia pe proprie răspundere în timp ce stăteau la coadă sau o aveau deja completată, transmite corespondentul RRA, Cerasela Rădulescu.
Mai mult, cei cu copii au prioritate la vot.
Am observat un singur incident pe trotuar în faţa reprezentanţei, unde patru cetăţeni români făceau campanie electorală şi strigau lozinci.
În schimb, la cele trei secţii de votare de la Ambasada României, declaraţia pe propria răspundere nu era completată înainte.
În plus, am văzut cetăţeni exprimându-şi nemulţumirea faţă de un candidat aflat în cursa prezidenţială şi afirmând că nu sunt lăsaţi să voteze.
Mulţi dintre cei care votau nu părăseau însă zona, ci se alăturau celor rămaşi la coadă.
Strada este supravegheată de poliţia belgiană.
Cozi la vot la Paris
La Paris, la cele două secţii de votare sunt cozi mari, la care oamenii aşteaptă şi opt ore pentru a vota.
Mii de români fac, în continuare, coadă, la această oră, în faţa celor două secţii de votare de la Paris, transmite corespondentul RRA, Tudor Ţepeneag.
Cozile se întind pe câteva sute de metri pe străzile şi pe bulevardele din zona Ambasadei şi a Consulatului României.
Unii dintre alegătorii români care aşteaptă la coadă pentru a vota îşi manifestă nemulţumirea, vociferând.
Mulţi români aflaţi la Paris au venit încă din zori, pentru a putea vota mai repede decât în urmă cu două săptămâni.
Aşteptarea a fost însă foarte lungă, deşi cele două secţii de votare cu un total de 14 ştampile au funcţionat neîntrerupt, voluntarii înscrişi pe site-ul ambasadei încercând şi ei să contrinuie la fluidizarea votului.
Alegători veniţi puţin după ora şapte dimineaţa au reuşit să voteze doar la ora 14:00, unii dintre cei veniţi mai târziu exprimându-şi temerea că nu vor reuşi să voteze până la închiderea urnelor, la ora 21:00.
Poliţia şi jandarmeria franceză sunt poziţionate în zona ambasadei şi a consulatului, unde circulaţia publică a fost dificilă pe tot parcursul zilei.
Alegătorii din Viena au votat în Slovacia
Alegătorii români de la Viena au putut alege să stea la cozi în capitala austriacă sau să meargă în Slovacia pentru a vota.
Până la ora locală 16:00, votaseară la Bratislava de aproape patru ori mai mulţi alegători decât totalul turului I, o participare record pentru singura secţie de votare din Slovacia, deschisă la ambasada României, transmite corespondentul RRA, Anca Dragu.
În prezent, în faţa ambasadei, aproape 200 de alegători aşteaptă la coadă să-şi exercite dreptul de vot.
Astăzi au venit să voteze aici şi românii care locuiesc în Austria, în principal în Viena şi regiunea din jurul său.
Aceştia au ales capitala slovacă pentru a scăpa de cozile de la cele două secţii de votare din Viena, având în vedere că cele două oraşe sunt la o oră de mers cu maşina, unul de altul.
S-au mobilizat cu ajutorul reţelelor sociale, mulţi români din Slovacia invitându-i pur şi simplu la vot aici pe cei din Austria.
În Viena au circulat şi fluturaşi cu informaţii despre posibilitatea de a vota la Bratislava şi la Brno, în Cehia.
Prezenţă dublă la vot în Ungaria
În Ungaria, procesul electoral se desfăşoară în condiţii normale, iar prezenţa la vot a fost, la ora locală 16:00, dublă comparativ cu primul tur alegerilor prezidenţiale.
Prezenţa cea mai ridicată se înregistrează la cele două secţii din Budapesta, organizate la sediul Ambasadei României şi la cea de la Institutului Cultural Român, transmite corespondentul RRA în Ungaria, Emil Groza.
Votul decurge normal in Israel
În Israel, prezenţa la vot în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale este mai mare în comparaţie cu primul tur.
Până la ora 16:00 au votat peste 700 de persoane.
Totul decurge normal la cele trei secţii de vot, de la Ierusalim, Tel-Aviv şi Haifa, informează corespondentul RRA, Dragoş Ciocîrlan.
În străinătate au votat în prima parte a zilei de trei ori mai mulţi români decât în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, până la ora 13:00.
Editor:
Luminiţa Apostolescu
Adăugat:
16 Noiembrie 2014
Ultima actualizare:
20 Noiembrie 2014
Articole pe aceeasi tema