Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Președintele Iohannis prelungește starea de urgență cu 30 de zile

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Președintele Iohannis prelungește starea de urgență cu 30 de zile

Articol de Politica Romaneasca, 14 Aprilie 2020, 15:32

Klaus Iohannis (Declaratie de presă): Bună ziua! Am emis astăzi decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru a putea fi luate în continuare cele mai eficiente măsuri de combatere a epidemiei COVID-19. În pofida restricţiilor fără precedent adoptate de statele lumii, nu există semne certe ale unei eventuale încetiniri a ritmului evoluţiei pandemiei la nivel global. Dimpotrivă, numărul persoanelor infectate cu coronavirus, cât şi numărul deceselor provocate de acesta cresc zilnic într-un ritm alert. Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat, chiar şi în contextul adoptării încă de acum o lună a unor măsuri de distanţare socială fără precedent, prin instituirea stării de urgenţă. Cu siguranţă că fără aceste măsuri de izolare ne-am fi confruntat cu o explozie a cazurilor imposibil de gestionat de sistemul nostru de sănătate. Este tocmai scenariul negru pe care, împreună cu Guvernul Orban şi cu specialiştii din domeniul medical, ne-am propus încă de la primele semne ale epidemiei să îl evităm. Acţiunea fermă şi timpurie salvează vieţi şi produce efecte pozitive în plafonarea curbei infecţiilor.
Dragi români, pericolul nu a trecut iar o relaxare a restricţiilor în perioada următoare, cum văd că cer cu inconştienţă unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă de noi cazuri de infectare, suprapopularea spitalelor şi o presiune uriaşă pe sistemul nostru sanitar. Staţi acasă, pentru a nu ajunge pe un pat de spital! Staţi acasă, pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede. Altfel vom avea un val de îmbolnăviri şi de decese foarte mare. Ar însemna ca toate eforturile, toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van. Nu putem permite nici un pas înapoi, în contextul în care avem de-a face cu o răspândire intracomunitară, deocamdată limitată, dar foarte periculoasă./dsirbu/ Ca atare, se impune prelungirea strării de urgenţă, ceea ce înseamnă menţinerea aplicării măsurilor deja adoptate, precum şi noi reglementări care să permită autorităţilor publice să intervină decisiv şi cu mijloace adecvate pentru gestionarea crizei. Pe perioada acestei stări excepţionale, sunt necesare prevederi care să faciliteze funcţionarea neîntreruptă a administraţiei publice, a justiţiei şi a altor servicii publice, a unor infrastructuri care asigură servicii esenţiale pentru populaţie, stat şi operatorii economici. Astfel, în mod evident, şcolile rămân închise şi se suspendă toate activităţile didactice care presupun prezenţa fizică în instituţiile de învăţământ. Se organizează în măsura posibilităţilor activităţi didactice online. Am hotărât, de asemenea, prin decretul pe care l-am emis, că guvernul va lua toate măsurile, astfel încât să fie asigurată securitatea alimentară a cetăţenilor, prin continuarea aprovizionării, producţiei, procesării, transportului şi furnizării către oameni a bunurilor de strictă necesitate. Pe durata stării de urgenţă, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, precum energie electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate ori carburanţi. Am adăugat în decret, însă, o menţiune specială pentru situaţia în care se va constata o scădere a preţurilor la energie electrică şi gaze naturală pe pieţele regiolane. În acest caz, guvernul va lua măsurile necesare, astfel încât aceste scăderi să se reflecte în preţul plătit de consumator. În decretul emis astăzi, am menţinut măsura ca pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă până la demitere împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor./ovidiu/ Decretul menţionează explicit şi posibilitatea ca pe durata stării de urgenţă, managementul unităţilor sanitare publice civile să poate fi asigurat de către personalul detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unităţi sanitare, de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se suspendă pe întreaga durată a stării de urgenţă. Un alt domeniu pe care am ţinut să îl consolidez este cel al protejării suplimentare a unor categorii vulnerabile, astfel în această perioadă este interzisă încetarea sau suspendarea activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, a centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile publice şi private. Este însă permis ca aparţinătorii sau reprezentanţii legali ai beneficiarilor acestor servicii să îi poate transfera la propriul lor domiciliu sau reşedinţă, dacă îşi asumă pe propria răspundere că au condiţii corespunzătoare ocrotirii temporare a acestora. În domeniul justiţiei, activitatea de judecată continua numai în cauzele de urgenţă deosebită. În domeniul transporturilor şi infrastructurii, guvernul stabileşte condiţiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de călători şi de marfă, astfel încât să fie asigurate cu prioritate protecţia populaţiei şi a bunurilor. De asemenea, am prevăzut în decretul semnat că furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au obligaţia de a asigura integritatea reţelelor de comunicaţii electronice şi de a evita posibilele situaţii de întrerupere a traficului în reţelele publice de comunicaţii electronice./aburtica/ Acestea sunt doar câteva dintre măsurile luate prin noul decret, măsuri obligatorii pentru a depăşi cu pierderi cât mai puţine criza gravă în care ne aflăm. Fiecare dintre noi suntem datori să punem umărul cu responsabilitate la trecerea peste această grea încercare la adresa întregii omeniri. Cu toţii vrem să ne recâştigăm viaţa pe care am avut-o înainte de izbucnirea acestei pandemii, dar cât de repede se întâmplă acest lucru depinde doar de respectarea acestor restricţii. Sunt măsuri care ne afectează temporar o parte dintre drepturi şi libertăţi, dar care salvează vieţi. Fac un apel la toţi cei care cred că lucrurile nu sunt atât de grave şi continuă să ignore reglementările autorităţilor. Nu păcăliţi instituţiile statului, vă păcăliţi singuri, îi păcăliţi pe cei dragi vouă, pe copiii, părinţii şi bunicii voştri pe care îi puneţi în pericol pentru că nesocotiţi măsuri luate pentru protejarea vieţii voastre şi a semenilor voştri. Orice pas făcut dincolo de liniile trasate de aceste reglementări poate însemna îmbolnăvirea voastră şi mai departe a celor dragi. Nu vă expuneţi şi nu îi expuneţi pe cei de lângă voi! Fiţi responsabili şi solidari! 346 de oameni au pierdut bătălia cu acest virus nemilos. Durere şi neputinţă, un gol imens în familiile din care 346 de oameni au dispărut fulgerător. Vreau să transmit condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere să treacă prin această perioadă extrem de dificilă. Dacă restricţiile sunt respectate de fiecare dintre noi, putem salva vieţi. În vremurile acestea, toţi, repet, toţi suntem vulnerabili dacă ignorăm măsurile impuse de autorităţi. Criza aceasta nu poate fi depăşită decât împreună. Vreau să mă adresez acum în mod special medicilor şi personalului medical./mnecula/ Vă mulţumesc încă o dată fiecăruia dintre voi pentru munca extrem de grea depusă în toate aceste zile. Lupta însă continuă şi noi toţi avem nevoie de profesionalismul şi dedicarea voastră.
Dragi români, în mod inevitabil, restricţiile severe destinate protejării sănătăţii cetăţenilor au afectat sectoare economice întregi. Guvernul Orban a adoptat deja un set de măsuri care să vină în sprijinul angajaţilor, dar şi al firmelor aflate în dificultate, care este doar o componentă a strategiei guvernamentale menite să ofere premisele reconstrucţiei economice şi sociale a României după ce vom depăşi această criză. Va fi nevoie de infuzie de capital, de continuarea proiectelor de infrastructură, de accelerarea procesului de digitalizare, de un audit extins la toate nivelurile administraţiei publice locale şi centrale, de reconversie profesională. Guvernul Orban va pregăti şi implementa aceste măsuri. Orice criză, oricât de dificilă ar fi, aduce cu sine şi oportunităţi. Vom avea şansa de a fi mai buni în ceea ce facem, de a fi empatici, solidari şi hotărâţi ca împreună să construim cu adevărat acea ţară pe care ne-o dorim. Doar uniţi putem trece cu bine peste această perioadă dificilă. Vă doresc multă sănătate!

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Știri 28 Martie 2024, 08:44

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului

Potrivit documentului, Executivul va menţine bonusurile reprezentând drepturile de hrană sau tichetele de masă, la valoarea...

Ordonanţă de urgenţă cu caracter fiscal, pe masa Guvernului
Marcel Ciolacu:  România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Știri 27 Martie 2024, 18:30

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE

Prin tot ceea ce facem, vrem să ajutăm Moldova să facă paşi mari şi siguri pentru a se apropia de Uniunea Europeană, a...

Marcel Ciolacu: România ajută Republica Moldova să facă paşi siguri către UE
Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Știri 27 Martie 2024, 08:19

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut

Deşi veniturile totale în ianuarie şi februarie au fost mai mari cu peste 17 procente, raportate la primle două luni din...

Deficitul bugetar, dublu față de anul trecut
Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Știri 26 Martie 2024, 17:49

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare vor fi plafonate, potrivit unui proiect de lege adoptat...

Dobânzile la creditele acordate de instituţiile financiare nebancare, plafonate prin lege
Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Știri 25 Martie 2024, 19:36

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria ca Mihai Tudose să deschidă lista comună PSD-PNL la...

Mihai Tudose va deschide lista comună PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare
Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
Știri 25 Martie 2024, 19:19

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament

Deputaţii au dezbătut în plen moţiunea simplă iniţiată de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu.

Moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, dezbătută în Parlament
PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
Știri 25 Martie 2024, 09:31

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie

La social-democraţi lista este deschisă de Mihai Tudose, iar la liberali de Rareş Bogdan.

PSD şi PNL au validat candidaţii pentru lista comună la alegerile europarlamentare din 9 iunie
România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie
Știri 25 Martie 2024, 08:49

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie

Începând cu 31 martie, pasagerii nu se vor mai opri la filtrele de control la graniţă pentru a le fi verificate documentele,...

România intră în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime din 31 martie