Premierul Viorica Dăncilă, întâlnire cu primarii din marile orașe

Stadiul implementării proiectelor cu fonduri europene destinate autorităţilor publice locale a fost analizat astăzi la o întâlnire a premierului Viorica Dăncilă cu primarii marilor oraşe şi cu responsabili din administraţie.

Adăugat: 2 Martie 2018
Ultima actualizare:2 Martie 2018

Politica Romaneasca
Foto: Viorica Dăncilă, premierul României
trimite pe mail

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a precizat că un subiect discutat a fost legat de ceea ce înseamnă proprietatea, pentru că este o condiţie obligatorie pentru a fi obţinute fonduri europene.

A mai fost discutată şi simplificarea legislaţiei privind achiziţiile publice şi s-a convenit ca în perioada următoare să se organizeze întâlniri pe zone şi, punctual, pe proiectele pe care le are fiecare.

O altă problemă o reprezintă mobilitatea şi ca avizele să meargă mult mai repede, pentru a se câştiga timp, deoarece nu au fost atrase fonduri europene în acest an pentru municipiile reşedinţă de judeţ.

Aşadar, procedurile trebuie simplificate, proprietatea să fie deţinută de autorităţile publice şi achiziţiile publice să se facă în ritm accelerat, a mai declarat primarul Aradului după întâlnirea de la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă.



Autor:
Andrei Şerban
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
2 Martie 2018


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza