Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul Ponta promite indexarea pensiilor

Premierul Victor Ponta a promis în faţa reprezentanţilor pensionarilor social-democraţi, reuniţi la Sibiu, că toate pensiile vor fi indexate în 2014 cel puţin cu rata inflaţiei.

Premierul Ponta promite indexarea pensiilor

Articol de Carmen Vulcan, 01 Noiembrie 2013, 14:10

Primul ministru Victor Ponta a dat din nou asigurări vineri că pentru bugetul de anul viitor prioritară este indexarea pensiilor conform legii.

"Primul lucru pe care l-am pus pe masă atunci când am discutat despre bugetul pe 2014, un lucru pe care nici măcar nu l-am luat în discuţie să îl negociem cu FMI sau cu altcineva este faptul că şi anul viitor, conform legii şi conform dreptului dumneavoastră, pensiile vor fi indexate", a spus Victor Ponta.

El a precizat că, în baza deciziei Curţii Constituţionale, încă nu se ştie exact ce pensii vor trebui recalculate, dar a dat asigurări că nicio pensie nu va fi micşorată.

Premierul a făcut aceste declaraţii la Sibiu, la Conferinţa naţională a organizaţiei pensionarilor social-democraţi.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a precizat zilele trecute că valoarea punctului de pensie va fi indexată cu 3,76% şi că nu va creşte şi partea de pensie specială.

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:22

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă

Social-democraţii susţin că reforma urmăreşte reducerea echeltuielilor administrative, creşterea capacităţii primăriilor de a...

PSD pregăteşte o reformă administrativ-teritorială amplă
USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Știri 10 Noiembrie 2026, 12:18

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice

Cele două formaţiuni îl acuză pe preşedintele AEP, Adrian Ţuţuianu, numit de PSD, că ar intenţiona să preia controlul asupra...

USR şi PNL solicită Autorităţii Electorale Permanente să retragă proiectul privind partidele politice
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:42

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București

Lidera executivului comunitar va discuta cu şeful statului român despre apărarea şi securitatea europeană, cu accent pe...

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine la București
Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Știri 09 Noiembrie 2026, 09:34

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR

La Senat, cabinetul Niculescu se confruntă cu prima sa moţiune simplă depusă de AUR, care îl vizează pe ministrul Finanţelor,...

Guvernul Niculescu se confruntă cu prima moţiune simplă, depusă de AUR
Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:35

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor

Premierul Luca Niculescu a anunţat eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri începând cu 1 ianuarie, o măsură...

Luca Niculescu: România va înregistra creştere economică anul viitor
Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:34

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă

Noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave pe aeroportul Otopeni, a anunţat aseară Serviciul Român de Informaţii, iar Uniunea...

Aeroporturi din România şi Europa, vizate de noi ameninţări cu bombă
Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Știri 06 Noiembrie 2026, 09:27

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat

Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă...

Guvernul a început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat
Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului
Știri 05 Noiembrie 2026, 09:12

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului

Premierul Luca Niculescu a spus la întâlnirea cu investitorii străini din România că reconstruirea încrederii este absolut...

Luca Niculescu, mesaj pentru investitorii străini: Relansarea economiei este principalul obiectiv al guvernului