Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Premierul cere autorităţilor "vigilenţă maximă"

La întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, premierul Emil Boc a cerut prefecţilor să îşi coordoneze acţiunile pentru a rezolva situaţiile grave în care se găsesc mai multe localităţi din sudul ţării.

Premierul cere autorităţilor "vigilenţă maximă"

Articol de Simona Mihăescu, 04 Februarie 2012, 13:29

Premierul Emil Boc le-a cerut autorităţilor să acţioneze eficient şi în coordonare pentru a face faţă situaţiilor generate de zăpadă, polei şi viscol.

"Am discutat cazuri punctuale cu prefecţii, inclusiv cazul, de exemplu, de la Mangalia, unde sunt extrem de nemulţumit de faptul că autorităţile locale şi politicienii lasă oamenii în frig pentru că nu se înţeleg din punct de vedere politic. Am cerut prefectului de Constanţa să se implice direct şi să cheme toţi factorii implicaţi în acest sens, pentru a rezolva problema căldurii la Mangalia", a spus, sâmbătă, Emil Boc la întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.

Premierul a mai informat că în cadrul şedinţei s-a discutat problema legată de polei care rămâne principala problemă pentru sâmbătă şi duminică şi a solicitat autorităţilor să rămână în stare "de vigilenţă maximă" până miercuri, având în vedere prognoza de viscol.

"Am cerut prefecţilor coordonare şi responsabilitate în raport cu autorităţile centrale şi Ministerul Transporturilor de corelare a deciziilor de închidere-deschidere de drumuri pentru acele sectoare care leagă autostrăzile sau drumurile naţionale pentru că există riscul ca oamenii să rămână în frig. Le-am spus prefecţilor că acţiunile de haiducie rutieră individuală sunt excluse, nu voi tolera astfel de situaţii. Am avut azi noapte o situaţie la Călăraşi şi nu vreau ca asemenea incident să se mai repete, administratorul drumului este cel care decide închiderea circulaţiei", a spus premierul.

Anca Boagiu: "Se lucrează intens" la deblocarea drumurilor

Prezentă sâmbătă,la Comandament, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a dat asigurări că instituţiile abilitate lucrează intens pentru a reda cât mai multe drumuri traficului rutier şi a oferit o informare cu privire la situaţia circulaţiei trenurilor.

"În ceea ce priveşte traficul feroviar, din cele peste 1.900 de curse pe care le avem la ora aceasta sunt circa 60 anulate, pentru că a trebuit să intervenim cu utilajele de deszăpezire şi, bineînţeles, pe unele sectoare să fim foarte atenţi, fiindcă temperatura scăzută poate să conducă la fisurări ale şinelor", a spus ea.

Anca Boagiu a mai precizat că vineri noapte, s-a lucrat la deblocarea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, dar şi la deszăpezirea mai multor drumuri şi tiruri.

"Astă noapte, intervenţia majoră s-a axat pe deblocarea autostrăzii A1, pe deblocarea vămii la Giurgiu şi, nu în ultimul rând, pe transportarea asistată a camioanelor de mărfuri către Sibiu, lucru pe care l-am făcut împreună cu Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi şi sub stricta supraveghere a poliţiei. Pot să vă spun că de ieri până astăzi sunt circa 700 de tiruri care au fost asistate, însoţite de cele două instituţii, pentru a intra pe drumurile care sunt deszăpezite", a anunţat ministrul Transporturilor.

Anca Boagiu a subliniat că toate acţiunile ministerului pe care îl conduce au vizat securitatea cetăţeanului.

"Activitatea şi acţiunea pe care am desfăşurat-o pe parcursul ultimelor zile, în colaborare strânsă cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost axată, în primul rând, pe asigurarea securităţii cetăţeanului", a subliniat ea.

Traian Igaş: 30 de persoane şi-au pierdut viaţa

Treizeci de persoane şi-au pierdut viaţa în România de la începutul valului de frig - a anunţat la aceeaşi videoconferinţă ministrul de interne, Traian Igaş.

El a mai spus că toate punctele de trecere a frontierei sunt deschise şi că intervenţia elicopterelor SMURD este posibilă în toată ţara, în afară de Bucureşti, unde, din cauza condiţiilor meteo, acestea nu pot decola.

Traian Igaş a dat asigurări că elicoptere SMURD sunt operaţionale , cu excepţia Bucureştiului.

"Aş vrea să subliniez un lucru foarte important, pe care l-am recepţionat din teritoriu, în momentul de faţă, nicio localitate nu este vădită de energie electrică, iar în ceea ce priveşte accesul nostru spre localităţile izolate, vă pot spune că elicopterele SMURD de la Tulcea, Iaşi, Târgu-Mureş şi Arad sunt operaţionale, avem probleme în momentul de faţă la Bucureşti, nu putem să ridicăm elicopterele, dar să sperăm că pe parcursul zilei acest lucru il vom putea face", a adăugat Igaş.

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța