PPMT pregăteşte un miting pentru autonomia teritorială

PPMT va organiza un miting pentru autonomia teritorială a "Ţintului Secuiesc", organizat cu sprijinul bisericilor istorice maghiare.

Adăugat: 22 Noiembrie 2012
Ultima actualizare:22 Noiembrie 2012

Politica Romaneasca
Foto: Toró Tibor, preşedintele PPMT
trimite pe mail

Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania va organiza peste două zile un miting pentru autonomia teritorială a "Ţinutului secuiesc", în municipiul Sfântu Gheorghe.

Potritiv corespondentului Mălina Negrea, evenimentul va avea loc la iniţiativa preotului reformat Sánta Imre, candidat pe listele PPMT pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Uninominal Sfântu Gheorghe.

Mitingul va fi organizat cu sprijinul bisericilor istorice maghiare, al Consiliului Naţional Secuiesc şi al Consiliului Maghiarilor din Tranislvania - două formaţiuni civice autonomiste, menţiona preşedintele PPMT, Toró Tibor. 

"Credem că autonomia este soluţia atât pentru problemele noastre de apărare a identităţii maghiare, secuieşti din această zonă, dar, totodată, este şi un instrument eficient pentru a da răspunsuri pozitive la o serie de probleme cu care se confruntă oamenii şi comunităţile locale în viaţa de zi cu zi", Toró Tibor.

PPMT caută parteneri pentru ideea autonomiei

Preşedintele formaţiunii, Toro Tibor, declara că unul dintre primele obiectivele ale parlamentarilor PPMT va fi acela de a căuta parteneri în rândul majorităţii care să susţină ideea autonomiei.

"Noi credem că este imperios necesar ca să fie un partid consecvent în Parlamentul României care să găsească parteneri în cadrul majorităţii pentru a legifera autonomia comunitară, autonomia Ţinutului Secuiesc în special. Până acum, în aceşti 22 de ani nu au fost suficienţi parteneri pentru că nici n-a existat un partid autentic care a dorit acest lucru", a spus Toro Tibor, recent, într-o conferinţă de presă.

El candidează pentru un mandat de senator în colegiul uninominal Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna. Toro Tibor.



Autor:
Petruţa Smântână
Editor:
Luminiţa Apostolescu
Reporter:
Oana Negrea
Adăugat:
22 Noiembrie 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza