Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ponta: România respinge presiunea externă asupra statelor din estul Europei

Premierul a afirmat, în discursul susținut la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, că România respinge orice formă de presiune externă asupra tuturor statelor din estul Europei care au aspiraţii de integrare europeană.

Ponta: România respinge presiunea externă asupra statelor din estul Europei

Articol de Luminiţa Apostolescu, 25 Septembrie 2014, 22:17

Aflat la New York, premierul Victor Ponta s-a adresat Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Şeful delegaţiei României a vorbit despre preocuparea ţării noastre în legătură cu criza din Ucraina.

Multiplicarea provocărilor politice de securitate şi strategie în vecinătatea sudică a Uniunii Europene şi în Orientul Mijlociu reprezintă un real motiv de îngrijorare, a susţinut , în plenul Adunării Generale a Naţiunilor Unite, premierul Victor Ponta.

El a subliniat că acţiunile agresive ale Federaţiei Ruse în Ucraina au un impact foarte puternic asupra statelor din Europa de Est.

În opinia sa, cheia stabilităţii regionale este chiar cooperarea regională şi promovarea valorilor şi principiilor universale ale Cartei Naţiunilor Unite.

"Vreau să reconfirm aici poziţia noastră clară şi fermă în chestiunea Ucrainei: România respinge orice formă de presiune externă asupra tuturor statelor din estul Europei care au aspiraţii de integrare europeană. România sprijină integritatea teritorială şi a tuturor statelor. O Ucraină suverană, unită şi puternică, angajată pe drumul integrării europene şi al reformelor, este în interesul Europei şi al întregii lumi", a spus premierul.

Inaugurarea spațiilor Consulatului României la New York

În cadrul prezenţei sale la New York cu ocazia participării la cea de a 69-a sesiune a Adunării Generale a ONU, premierul Victor Ponta, împreună cu ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a inaugurat, la 25 septembrie 2014, noile spaţii ale Consulatului General al României la New York.

Potrivit unui Comunicat MAE, la eveniment au participat reprezentanţi ai comunităţii româneşti, funcţionari români la Organizaţia Naţiunilor Unite şi şefii misiunilor diplomatice şi consulare ale României în Statele Unite ale Americii.

Cu această ocazie, Primul Ministru al României a subliniat că o prezenţă de calitate a statului român la New York prin intermediul unei misiuni consulare modernizată la standarde actuale vine în sprijinul cetăţenilor români şi a necesităţilor acestora.

În acelaşi timp, o astfel de prezenţă, alături de ambasada României la Washington şi celelalte misiuni ale României pe teritoriul Statelor Unite joacă un rol în transpunerea în realitate a Parteneriatului Strategic dintre cele două state.

Premierul a evidenţiat faptul că Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA funcţionează la un nivel deosebit, pe multiple planuri şi a îndemnat comunitatea românească de la New York şi din SUA, în general, să contribuie la acesta, inclusiv prin susţinerea şi promovarea în mediile americane a obiectivului accederii României, ca stat NATO şi UE, în programul Visa Waiver.

"Am o rugaminte pentru comunitatea noastră. Încercăm de la Bucureşti să rezolvăm problema cu VISA Waiver. Cu sprijinul dumneavoastră, sper sa scăpăm de acest sistem, care s-a îmbunătăţit mult, şi să demonstrăm că suntem parteneri adevaraţi cu ‪‎SUA‬”, a afirmat premierul Victor Ponta.

La rândul său, ministrul de externe Titus Corlăţean a dat asigurări că sprijinirea comunităţilor româneşti din afara graniţelor reprezintă o prioritate absolută pentru Guvernul României, pentru Ministerul Afacerilor Externe, reflectată în campania amplă de modernizare a instrumentelor consulare.


VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța