Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Ponta cere renegocierea protocolului USL

Liderul PSD, Victor Ponta vrea ca PNL să fie solidar şi în Parlament, şi în Guvern, şi în teritoriu şi susţine că e nevoie de renegocierea protocolui USL, pentru a preveni atacurile dintre partidele componente.

Ponta cere renegocierea protocolului USL

Articol de Luminiţa Apostolescu, 20 Mai 2013, 13:36

Premierul Victor Ponta a declarat că este necesară o renegociere a protocolului de funcţionare a USL, după ce în ultimele zile relaţiile dintre PSD şi PNL au fost extrem de tensionate.

De altfel, hotărârea a fost luată de conducerea Partidului Social Democrat, care a decis luni desemnarea unei echipe de negociere pentru rediscutarea, respectiv updatarea protocolului Uniunii Social Liberale, a anunţat preşedintele PSD, Victor Ponta, la finalul reuniunii Biroului Permanent Naţional al formaţiunii.

"Nu s-a pus problema ruperii protocolului nicio secundă. S-a pus problema că în mod evident va trebui să facem o echipă de negociere şi să discutăm protocolul, să îl updatăm. Sunt lucruri acolo care nu mai sunt necesare", a spus Ponta.

El a precizat că protocolul nu va fi renegociat în sensul candidaturii la prezidenţialele din 2014, candidatul USL rămânând preşedintele PNL, Crin Antonescu.

"Sunt lucruri acolo care nu mai sunt necesare - cele referitoare la alegeri locale, la alegeri parlamentare. Au apărut situaţii noi şi cred că după acest moment tensionat trebuie să rediscutăm practic protocolul. Să facem o echipă de negociere, să discutăm cu colegii liberali, pentru că, sincer, cu cei de la PC, de la UNPR nu a apărut nicio problemă în acest sens. Şi sper să găsim soluţiile cele mai bune", a declarat premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL.

Între timp, decizia foarte clară a social-democraţilor este de a nu răspunde la acuzaţii şi de a nu tensiona situaţia existentă în USL.

USL funcţionează "pe bază de necesitate"

La începutul şedinţei PSD, Victor Ponta a spus că Uniunea Social Liberală funcţionează pe bază de necesitate, iar subiectul coabitării este unul închis.

În opinia acestuia, "trebuie să fie un nou început".

"USL funcţionează pe bază de necesitate. În continuare, România trebuie să fie guvernată stabil şi nu poate fi guvernată stabil decât de USL, nicio altă variantă nu cred că este o variantă stabilă şi serioasă şi sunt convins că, după aceste zile, fiecare dintre noi a înţeles şi a luat nişte decizii. Categoric, trebuie să fie un nou început, în sensul în care să realizăm cu toţii că suntem la guvernare şi că povestea că să dăm vina pe cineva la un moment dat pentru guvernare n-o să funcţioneze. Nici PSD, dacă vrea sa dea vina pe PNL, dar nici PNL-ul pe noi", a declarat premierul, la Palatul Parlamentului.

Ponta vrea ca PSD să aibă toate garanţiile că PNL este în continuare solidar în Parlament, în Guvern şi în teritoriu.

El a mai precizat că nu Roşca Stănescu face obiectul unui interes foarte mare, ci o anumită atitudine a PNL.

"Nu mă interesează ce face PNL cu Roşca Stănescu. Nicioată nu am spus ce trebuie să facă PNL cu Roşca Stănescu. Şi dacă-l exlcud azi şi mâine vine alt liberal care face acelaşi lucru, la ce ne-ar folosi? La nimic. Pe noi ne interesează o anumită atitudine care în ultimul timp nu a mai fost foarte clară, adică miniştriii erau la guvernare şi unii parlamentari PNL erau în opoziţie, lucru care nu se poate", a spus Ponta.

El a arătat că pentru PSD e important ca PNL să fie solidar şi în Parlament, şi în Guvern, şi în teritoriu.

"Ceea ce e important pentru noi e ca în Parlament, în teritoriu - unde dacă dăm un semnal de la centru că ne putem ataca, vă daţi seama ce se întâmplă în teritoriu, de abia aşteaptă toţi să vadă că e liber la atacuri - deci peste tot, în Parlament, în Guvern, în teritoiu, rămânem solidari şi că PNL e solidar cu noi, aşa cum a fost în aceşti doi ani jumătate", a spus Ponta.

Protocolul USL, "suspendat"

Ponta a spus că PNL trebuie să probeze prin fapte că e solidar cu PSD.

"Prin fapte, în perioada următoare. Numai prin fapte, pentru că vorbele şi hârtiile s-au făcut şi nu s-au respectat", a spus Ponta.

"Urmează o perioadă în care să probăm că putem să fim toţi la guvernare aşa cum am fost toţi în opoziţie", a spus Ponta, care a arătat că criza provocată de cazul Roşca Stănescu se va încheia prin solidaritate.

El a arătat că excluderea lui Stănescu din PNL nu constituie o garanţie pentru PSD.

Ponta a spus că vineri a primit de la Crin Antonescu garannţii că nu se vor repeta astfel de dituaţii în USL.

"Am primit garanţii, dar trebuie puse şi în practică, pentru că aveam scris şi până acum în acord că nu se întâmplă, şi uite s-a întâmplat şi nu a păţit nimeni nimic. Deci importante sunt faptele de acum încolo, nu declaraţiile. Noi mergem mai departe, dar până nu se restabileşte acel protocol înseamnă că, practic, cum să spun, e suspendat, nu?", a mai spus Ponta.

Episodul Sorin Roşca Stănescu, închis pentru liberali

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la sosirea la şedinţa liberalilor, că "episodul Roşca Stănescu este închis" şi că în opinia sa nu mai e criză în USL.

Conducerile PSD şi PNL se reunesc luni la prânz în şedinţe separate, pentru a discuta ultimele evenimente legate de USL, iar şedinţa convenită de liderii Uniunii pentru a discuta divergenţele apărute a fost amânată pentru a evita continuarea scandalului mediatic, au declarat surse USL.

Şedinţa USL programată pentru luni a fost amânată, fără să fie făcute publice motivele aceste amânări.

Săptămâna trecută, liderii PSD în frunte cu premierul Victor Ponta au cerut partenerilor din USL să îl excludă din PNL pe senatorul Sorin Roşca Stănescu, urmare a declaraţiilor repetate ale acestuia împotriva PSD şi a primului-ministru.

Liberalii, însă, nu au luat nicio decizie tranşantă, Crin Antonescu spunând doar că de acum încolo nu vor mai fi tolerate atacuri ale liberalilor la adresa partenerilor social-democraţi.

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Știri 19 Aprilie 2024, 19:50

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța

Dezvoltarea capacităţii Portului Constanţa, cel mai mare hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră pentru Europa...

Autorităţile române, interesate de atragerea de finanţări pentru Portul Constanța
Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Știri 19 Aprilie 2024, 13:16

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament

Conducerea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) a depus la Parlament, săptămâna aceasta, raportul de activitate pe anul...

Raportul de activitate al Radio România pe 2023, depus la Parlament
Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare
Știri 19 Aprilie 2024, 09:18

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare

Interviu cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Mircea Geoană: Să sperăm că vom avea şi mai multe resurse pentru a-i susţine pe ucraineni în continuare