PNŢCD şi UNPR iau startul campaniei

PNŢCD îl lansează în competiţia electorală pe candidatul său Eugen Cristescu, în timp ce UNPR susţine că are un atuu important: oamenii.

Adăugat: 11 Mai 2012
Ultima actualizare:11 Mai 2012

Politica Romaneasca
trimite pe mail

PNŢCD l-a lansat în competiţia pentru Primăria Ploieşti pe Eugen Cristescu, care şi-a prezentat, în prima zi de campanie,  programul administrativ.

"După câteva runde de negocieri şi un Protocol semnat între PNTCD si Grupul Civic “INCOMOD” au fost desemnati candidaţii la Primăria şi Consiliul Local al municipiului Ploieşti.

Programul “Ploieşti te iubesc” agreat si susţinut de PNŢCD este cel al jurnalistului Cristescu Eugen- Costin, până nu demult realizatorul emisiunii “INCOMOD”, la postul local Prahova TV.

UNPR mizează pe oameni 

Neculai Onţanu, candidatul UNPR la sectorul 2 al Capitalei spune că UNPR este un partid căruia îi pasă de oameni.

"UNPR are un atuu foarte important: oamenii. UNPR a dovedit că este un partid căruia îi pasă de problemele oamenilor şi este ataşat comunităţilor locale. Noi nu propunem candidaţi care îşi văd viitoarele funcţii ca pe o trambulină către altele, mai de vază. Ba, dimpotrivă", a spus Onţanu.

În Parcul Drumul Taberei din  Capitală, candidatul UNPR pentru Primăria Sectorului 6, Constantin Tomescu, îşi prezintă programul electoral.  

Gheorghe Filipescu, un independent pentru Reşiţa

În prima zi de campanie electorală, la Reşiţa, independentul Gheorghe Filipescu îşi lansează candidatura pentru Primărie.

În cele două municipii şi în cele şase oraşe din judeţul Caraş-Severin s-au înscris în lupta pentru funcţia de primar 51 de candidaţi.

În toate aceste localităţi, printre candidaţi se află şi actualii primari.



Autor:
Bogdan Isopescu
Editor:
Luminiţa Apostolescu
Adăugat:
11 Mai 2012


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza