PNL votează împotriva modificării Legii SRR și SRTV

Liberalii vor vota împotriva proiectului care modifică legea de funcţionare a Societăţilor Române de Televiziune şi de Radiodifuziune.

Adăugat: 7 Martie 2016
Ultima actualizare:7 Martie 2016

Politica Romaneasca
Foto: Gigel Știrbu, președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților
trimite pe mail

PNL va vota împotriva proiectului elaborat de senatorul social-democrat Georgică Severin, care modifică legea de funcţionare a Societăţilor Române de Televiziune şi de Radiodifuziune.

Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, liberalul Gigel Ştirbu, a subliniat, din nou, că nu consideră oportună separarea funcţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie de cea de director general.

El a mai spus că propunerea PSD nu ajută în niciun fel la redresarea financiară a TVR, ba mai mult, poate să afecteze grav buna funcţionare a Radioului Public.

"Pe scurt, ceea ce va face această lege semnată de către domnul Dragnea şi un număr de colegi de-ai domniei sale din PSD, nu va face nici să salveze sau să repună pe linia de plutire Societatea Română de Televiziune, dar, totodată, ar putea, cu şanse foarte mari, să bage Societatea Română de Radiodifuziune în colaps. Spun acest lucru pentru că această instituţie - şi aici fac referire la SRR - este una din instituţiile statului care funcţionează. Este pe profit, are o activitate extrem de bună, are un rating destul de ridicat. Este destul de complicat cum anumiţi oameni politici, printr-o simplă iniţiativă legislativă, reuşesc să bulverseze o instituţie extrem de importantă a statului român care, culmea, are şi rezultate destul de bune", a spus Gigel Ştirbu.

Mâine, Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor va analiza proiectul propus de Georgică Severin şi va elabora un raport pe care îl va înainta spre dezbatere plenului.

Apoi, modificările vizând Legea 41 vor ajunge la Senat care este for decizional în acest caz, informează redactorul RRA, Andrei Şerban.



Autor:
Radio România Actualităţi
Editor:
Luminița Voinea
Adăugat:
7 Martie 2016


Articole pe aceeasi tema


Toate câmpurile sunt obligatorii.

Reafiseaza