Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL, în dezacord cu intenția PSD de a elimina peste 100 de taxe nefiscale

Liberalii resping intenţia PSD de a elimina peste 100 de taxe nefiscale începând cu 1 ianuarie 2017, modificări prevăzute într-un proiect de lege iniţiat de social-democraţi.

PNL, în dezacord cu intenția PSD de a elimina peste 100 de taxe nefiscale

Articol de Radiojurnal, 13 Octombrie 2016, 17:30

Vicepreşedintele PNL, Eugen Nicolăescu, susţine că aceste taxe sunt, de fapt, nişte tarife stabilite, prin legi speciale, după care funcţionează anumite instituţii.

"Ei vorbesc de taxe parafiscale. Acestea se numesc tarife, tot conform legii. Nu se numesc taxe. Şi ele sunt stabilite de diverse autorităţi cărora li s-a permis, prin legi speciale, să fixeze asemenea tarife pentru: funcţionarea lor, chipurile, mai bună, pentru realizarea unor servicii de mai bună calitate etc, etc, etc. Noi, PNL-ul, am spus că vrem să le reducem la jumătate, pentru că, fără o evaluare serioasă, putem lăsa anumite instituţii să nu mai funcţioneze, că nu mai au din ce. Pentru că trebuie să fie ori cu bani din buget, ori, dacă nu, nu mai au din ce funcţiona acele instituţii", a explicat el.

În opinia lui Eugen Nicolăescu, prin eliminarea taxe radio-tv, PSD urmăreşte să subordoneze financiar şi să pună presiune pe cele două instituţii publice de media, înainte de începerea campaniei electorale.

Eugen Nicolăescu a mai afirmat că legea de organizare şi functionare ar trebui modificată în aşa fel încât membrii Consiliilor de Administraţie sa fie numiţi pe criterii profesionale, şi nu politic.

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
Știri 25 Aprilie 2024, 15:04

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990

Ministrul Justiţiei, Alina Ghorghiu, a declarat că speră că statul român îşi va achita această restanţă, Dosarul Mineriadei,...

Au început audierile în Dosarul Mineriadei din 1990
VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
Știri 25 Aprilie 2024, 09:00

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara

Propunerea ca şedinţa să se desfăşoare la Timişoara a venit din partea preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred...

VIDEO Ședință de guvern la Timișoara
România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Știri 25 Aprilie 2024, 08:42

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare

România este foarte interesată să lucreze cu parteneri internaţionali în dezvoltarea şi implementarea tehnologiei...

România și Coreea de Sud vor coopera în domeniul energiei nucleare
Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
Știri 24 Aprilie 2024, 10:08

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România

Sunt în discuţie mai multe formule de calcul, dar pentru început salariul minim brut ar urma să crească de la 1 iulie de la...

Guvernul vrea să introducă salariul minim european în România
România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Știri 23 Aprilie 2024, 16:47

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală

Domenii precum apărarea, energia nucleară, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat în centrul convorbirilor dintre...

România şi Coreea de Sud își extind cooperarea bilaterală
Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 17:15

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră

Cu 261 de voturi pentru şi şapte împotrivă, plenul reunit a aprobat şi solicitarea şefului statului pentru participarea...

Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la constituirea unei grupări navale de deminare în Marea Neagră
Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Știri 22 Aprilie 2024, 13:50

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud

Coreea de Sud este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de parteneriat strategic.

Preşedintele Klaus Iohannis este în vizită oficială în Coreea de Sud
Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră
Știri 22 Aprilie 2024, 10:43

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru a supune aprobării solicitările preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la...

Parlamentul se pronunță pe participarea Armatei Române la misiuni de securitate la Marea Roşie şi Marea Neagră