Ascultă Radio România Actualitaţi Live

PNL a ieșit de la guvernare și cere demisia premierului Victor Ponta

Delegația Permanentă a PNL a decis, cu 187 de voturi pentru, 6 împotrivă și două abțineri ieșirea de la guvernare. Liberalii cer totodată, demisia premierului Victor Ponta.

PNL a ieșit de la guvernare și cere demisia premierului Victor Ponta

Articol de Luminiţa Apostolescu, 25 Februarie 2014, 21:18

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL își retrage toți miniștrii din guvern și că miercuri, până la ora 12.00 toți demnitarii PNL își vor depune oficial demisia la registratura Guvernului.

Liderii PNL au votat o rezoluție cu patru puncte:

1. Retragerea miniștrilor de la guvernare.

2. Solicitarea de demisie a premierului Victor Ponta.

3. Libertatea filialelor locale de a încheia orice fel de alianță, în scopul asigurării unei bune guvernări locale.

4. PNL constată încetarea USL.

Această rezoluție a fost adoptată cu 187 de voturi pentru, 6 împotrivă și două abțineri.

Antonescu a declarat că PNL va rămâne un partid de opoziție.

AUDIO Conferința de presă în care Crin Antonescu anunță ieșirea liberalilor de la guvernare

Vot covârșitor pentru ieșirea de la guvernare

Antonescu a declarat că nu mai avea sens ca USL să existe, pentru că nu mai urmărea obiectivele angajate.

Potrivit lui Antonescu, decizia ieşirii PNL de la guvernare nu a fost luată uşor, nu a fost una dorită, dar a fost luată cu un vot covârşitor.

Liderul liberal susține că PNL iese de la guvernare pentru că s-au încălcat "flagrant" elemente ale înțelegerii politice atunci când s-a discutat despre alcătuirea Guvernului.

"Prin încălcarea repetată și flagrantă a unor elemente ale înțelegerii politice la alcătuirea guvernului de către primul ministru Victor Ponta, PNL a decis să pună capăt unei crize prelungite artificial de către primul ministru, să nu accepte o prelungire păguboasă de încă 45 de zile, să ia act de decizia care a fost la primul ministru și să decidă retragerea miniștrilor săi din acest cabinet, împreună cu demisia tuturor demnitarilor politici ai PNL, secretari de stat, șefi de agenții, etc. Miniștrii noștri practic au anunțat demisia din punct de vedere politic, iar mâine (n.r. miercuri), până în ora 12.00, toți demnitarii, își vor depune oficial demisia la registratura Guvernului", a spus Antonescu, după ședința Delegației Permanente a PNL.

Liberalii vor capul lui Ponta

Liberalii solicită demisia premierului Victor Ponta, precizând că aceasta ar fi decizia firească, după retragerea miniștrilor PNL de la guvernare.

"Solicităm demisia domnului Victor Ponta din funcția de prim-ministru. Victor Ponta a primit mandatul ca prim-ministru în fruntea unui guvern al USL în urma unui vot al cetățenilor români , reacția firească în urma retragerii miniștrilor liberali trebuie să fie demisia domniei sale", a spus Antonescu.

"S-ar face consultări și în orice caz, n-ar putea avea loc pe alte criterii decât pe cele ale unei majorități parlamentare. Domnul Ponta ar avea șanse să câștige un nou mandat. Așa s-ar proceda din punct de vedere strict democratic", a adăugat Antonescu.

El a continuat spunând că probabil premierul nu-și va da demisia, iar în acest caz, PNL va rămâne în Opoziție.

Tăriceanu: Ieșirea de la guvernare, decizie pripită

Senatorul liberal Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a votat împotriva ieșirii PNL de la guvernare.

"E o decizie grea, complicată, care ar fi trebuit mai bine gândită, e o atitudine ușor pripită, ma gândesc în continuare ce mai rămâne de făcut", a spus Tăriceanu, după ședința liberalilor.

Antonescu nu demisionează de la Senat

Crin Antonescu a spus că nu îşi va da demisia din funcţia de preşedinte al Senatului.

''Nu stau în funcţia de preşedinte al Senatului. Nu am niciun motiv să mă cramponez de funcţie, nu am niciun motiv să îmi dau demisia'', a precizat liderul liberalilor.

PNL ia în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură

Preşedintele PNL a declarat că este posibilă depunerea unei moţiuni de cenzură în situaţii cum ar fi creşterea cotei unice ori desfiinţarea acesteia, sau adoptarea Legii amnistiei, el menţionând însă că opoziţia trebuie să folosească acest instrument cu chibzuinţă.

Antonescu a precizat că opoziţia poate utiliza o singură dată pe sesiune moţiunea de cenzură, deci este nevoie de chibzuinţă.

Antonescu a spus însă, că PNL nu va semna moţiunea de cenzură iniţiată de PDL.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 18:05

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan

AUR se aşteptă ca echipa propusă de Siegfried Mureşan să nu obţină o majoritate în Parlament.

Parlamentarii AUR nu vor vota guvernul propus de Sigfried Mureşan
Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Știri 28 Septembrie 2026, 18:00

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD

Siegfried Mureşan transmite PSD că riscă să prelungească blocajul politic.

Siegfried Mureşan, mesaj pentru PSD
Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Știri 28 Septembrie 2026, 17:46

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei

Cu 24 de voturi pentru, 34 împotrivă şi 5 abţineri, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au dat aviz negativ...

Aviz negativ pentru Sebastian Burduja, propus pentru Ministerul Energiei
Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 14:48

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan

Este prima zi a audierii miniştrilor propuşi să facă parte din cabinetul premierului desemnat Siegfried Mureşan.

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul Siegfried Mureşan
Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan
Știri 28 Septembrie 2026, 09:09

Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan

Este săptămâna în care Parlamentul decide soarta cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan.

Parlamentul decide soarta cabinetului propus de Siegfried Mureşan
Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii
Știri 25 Septembrie 2026, 10:51

Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii

Mureșan are sprijinul PNL, USR şi al UDMR, dar nu şi al PSD, despre care spune că ar putea să rezolve criza politică actuală...

Siegfried Mureşan anunță finalizarea programul de guvernare până la finalul săptămânii
PSD cere din nou ca Siegfried Mureşan să îşi depună mandatul
Știri 24 Septembrie 2026, 12:24

PSD cere din nou ca Siegfried Mureşan să îşi depună mandatul

Liderul social democrat, Sorin Grindeanu, a declarat la Parlament că este deschis pentru dialog, dacă se doreşte o discuţie...

PSD cere din nou ca Siegfried Mureşan să îşi depună mandatul
Preşedintele Nicuşor Dan cere partidelor compromis pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate
Știri 24 Septembrie 2026, 11:20

Preşedintele Nicuşor Dan cere partidelor compromis pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate

Președintele Nicuşor Dan speră ca partidele să aibă mai multă disponibilitate la dialog şi compromis pentru a depăşi actuala...

Preşedintele Nicuşor Dan cere partidelor compromis pentru depăşirea crizei politice şi evitarea alegerilor anticipate