Kelemen Hunor: Laszlo Kover face deservicii propriei ţări, Ungaria

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, îl acuză pe preşedintele Parlamentului Ungariei de amestec în campania electorală din România.

El susţine că prin declaraţiile sale, Laszlo Kover face deservicii propriei ţări, Ungaria.

Kelemen Hunor a declarat la Arad că problemele minorităţii maghiare se rezolvă în România iar cine crede că prin declaraţii dure poate să influenţeze, se înşeală.

"Dacă mă uit la ce scrie în presa internaţională a făcut un deserviciu relaţiilor româno-maghiare. Noi avem o relaţie corectă cu premierul Orban şi promisiunea a fost la un moment dat exprimată şi de ministrul de externe Martony la Bucureşti că membrii guvernului nu vor veni şi nu se vor implica în campania electorală din România, a declarat Kelemen Hunor.

De precizat că preşedinţii celor două ale Parlamentului Românie, Roberta Anastase şi Vasile Blaga au semnat , luni, o scrisoare către preşedintele Parlamentului de la Budapesta, Kover Laszlo, în care acesta este rugat să nu mai vină, marţi, la Bucureşti, în vizita pe care acesta o avea programată.

În scrisoare preşedintele Parlamentului ungar este rugat să amâne această vizită până după alegerile din  10 iunie.

"Pentru România şi Ungaria, existenţa comunităţii maghiare din Transilvania şi reprezentarea politică a acesteia pot constitui un liant puternic. Sperăm că veţi înţelege că, pentru aceasta, este imperios necesar ca participarea la procesul democratic românesc a reprezentanţilor acestei comunităţi să fie liberă de orice ingerinţă. Prin urmare, dat fiind calendarul eminamente politic al acestei perioade, considerăm utilă amânarea vizitei dumneavoastră pentru orice perioadă de după desfăşurarea alegerilor locale", se arată în scrisoarea semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de cel al Senatului.

 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 4 Iunie 2012
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste