Taxă pe calamităţi şi dezastre naturale, de la 1 iunie

Fermierii care locuiesc în zone inundabile nu trebuie să-şi mai facă griji că apa le va mai acoperi câmpurile şi nici nu trebuie să se mai teamă de secetă deoarece în schimbul sumei 12 lei, anual, pentru un hectar, statul va avea grijă de pământul lor.

Din aceşti bani, vor fi curăţate canalele şi întreţinute staţiile de pompare a apei.


În plus, tot din suma de 12 lei anual pentru un hectar, ar urma să fie plătite şi salariile celor din domeniu.


Claudiu Carpen, inspector şef al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Buzău, susţine că misiunea este dificilă.  


"De exemplu, pe desecare avem obligaţia de a menţine acele canale în stare funcţională, să le decolmatăm, să le defrişăm, să le curăţăm, practic să le întreţinem. Deci în momentul în care noi vom încasa aceşti bani de la beneficiari, avem obligaţia să le menţinem funcţionale", susţine Claudiu Carpen.


În judeţul Buzău, de exemplu, pentru aproape 200.000 de hectare de terenuri cultivate sau construite cei 76 de angajaţi ai ANIF se angajează să ofere canale curate şi apă de irigaţii din plin, iar acolo unde este cazul va fi semănată iarbă, astfel încât pământul să nu sufere de eroziune.


"În acest moment deja colegii mei sunt pe teren, am luat legătura cu primăriile, am încheiat procese verbale cu primăriile, le-am adus la cunoştiinţă despre acest regulament şi APIA deja ne-a pus la dispoziţie un număr de 20-30.000 de proprietari", a mai spus Claudiu Carpen.


El a mai adăugat că beneficiarii din judeţul Buzău vor fi proprietarii de terenuri care au terenurile în amenajările de îmbunătăţiri funciare.


"Proprietarii de terenuri, care au terenurile în amenajările de îmbunătăţiri funciare, deci, acolo unde avem canale de desecare, acolo unde avem combaterea eroziunii solului, adică plantaţie antierozională - de exemplu, unitatea de administrare Buzău are 120.000 de hectare desecare, combaterea eroziunii solului 53.000 de hectare şi apărare avem două puncte: comuna Vlădeanu Sărat, satul Pitulicea, şi lângă Râmnicu Sărat, satul Fotin, acumularea Crângul Ursului", a afirmat Claudiu Carpen.


Pentru 12 lei pe an, per hectar, specialiştii din Îmbunătăţiri Funciare trebuie, pe de o parte, să le ofere acestor proprietari siguranţa că apa din canalele învecinate la ploi puternice nu le inundă proprietăţile şi, pe de altă parte, că acelaşi canal e bun şi pentru irigaţii.


În acelaşi timp, din banii aceştia angajaţii trebuie să-şi obţină propriile salarii, pentru că statul nu mai finanţează de la 1 iunie această instituţie şi, de asemenea, fermierii buzoieni nu trebuie să-şi mai facă griji pentru inundaţii sau lipsă de apă pentru culturi.

 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 23 Mai 2011
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste