Se reiau negocierile dintre PSD şi PNL

Liderul liberal, Florin Cîţu, este optimist şi crede că vor fi depăşite toate punctele divergente astfel încât tot astăzi să se stabilească şi care va fi propunerea de premier.

La Parlament se reiau de la această oră negocierile dintre PSD si PNL pentru definitivarea programului comun de guvernare.

Liderul liberal, Florin Cîţu, este optimist şi crede că vor fi depăşite toate punctele divergente astfel încât tot astăzi să se stabilească şi care va fi propunerea de premier.

El a precizat, înaite de reluarea discuţiilor că nu există un blocaj în negocieri, dar sunt totuşi viziuni diferite in ceea ce priveste modul de administrare a economiei.

Florin Cîţu: Noi am arătat în ultimii doi ani de zile că se poate să ai şi venituri bugetare mai mari, fără să creşti taxe. Dar noi aşa credem că fără intervenţia statului se pot redistribui resurse în economie echitabil. De partea cealaltă, bineînţeles, se doreşte intervenţia statului. Aşa se crede că se poate redistribui avuţia. Pentru mine, oricum, am spus şi ieri şi este bizar să vorbim astăzi de măsurile pe care eu le-am contracarat în programul lui Dragnea, şi taxa de solidaritate şi impozitul pe venit global. Nu sunt de acord, le-am atacat atunci, /când/ eram în opoziţie. Ar fi culmea să le introducem astăzi, nu pentru că există o barieră ideologică, pentru că ele nu funcţionează, pentru că dacă ar fi funcţionat ar fi fost implementate atunci de Partidul Social Democrat.

Florin Cîţu a mai spus că la negocieri s-a avansat în ceea ce priveşte desfiinţarea Sectiei Speciale.

Toate părtile au fost de acord că trebuie respectate recomandările europene din MCV şi ar urma să se facă un pachet mai amplu de reformă în justiţie, a mai declarat liderul liberal.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 14 Noiembrie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste