Premierul anunță un proiect de lege care va impune certificatul verde

Săptămâna viitoare, cel târziu,premierul Florin Cîțu va înainta parlamentului un proiect de lege care va impune certificatul verde pentru mai multe categorii de angajaţi.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei executivului de ieri, că, săptămâna viitoare, cel târziu, va înainta parlamentului un proiect de lege care va impune certificatul verde pentru mai multe categorii de angajaţi, printre care cadrele medicale, cei din educaţie şi din centrele de asistenţă socială.

Aceştia vor trebui să se testeze pe propria cheltuială, pentru a-şi putea desfăşura activitatea, dacă nu sunt vaccinaţi anti-COVID sau nu au trecut prin boală, a explicat prim-ministrul.

Florin Cîţu: Vom trimite în Parlamentul României proiectul de lege care va spune pentru personalul medical, pentru personalul din învăţământ şi asistenţii sociali să se testeze din propriile resurse. Nu voiam să ajungem aici, niciodată nu am vrut să ajungem la această situaţie. De aceea, am avut vaccin la dispoziţie, şi am avut timpul. Dar, dacă nu ne vaccinăm, nu avem ce face, asta este direcţia în care vom merge. Până la urmă, va trebui să avem această delimitare; persoanele vaccinate pot să meargă mai departe şi să-şi vadă de activitate, persoanele nevaccinate, care reprezintă un risc pentru ceilalţi, nu vor putea să participe la aceste activităţi.

Autorităţile anunţau, în urmă cu câteva zile, că angajaţii nevaccinaţi care vor refuza testarea pe propria cheltuială vor risca suspendarea activităţii şi chiar încetarea contractului de muncă.

În 24 de ore, însă, peste 21.000 de persoane au fost să îşi facă prima doză de ser, în timp ce aproape 37.000 au făcut-o pe cea de-a treia.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 30 Septembrie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste