Legea privind reţelele de comunicaţii mobile de mare viteză 5G, adoptată

Documentul va crea cadrul de implementare în România a reţelelor 5G, în perspectiva transformării digitale a economiei şi a societăţii.

Senatorii au adoptat legea privind funcţionarea reţelelor de comunicaţii mobile de mare viteză 5G, lege care urmează să ajungă pentru promulgare la preşedintele României.

Potrivit proiectului de lege, furnizorii de comunicaţii vor putea utiliza, în reţelele 5G, numai tehnologii şi echipamente de la producătorii autorizaţi în prealabil, prin decizia premierului, pe baza avizului CSAT.

Preşedinta Comisiei pentru apărare din Senat, liberala Nicoleta Pauliuc, menţiona că documentul va crea cadrul de implementare în România a reţelelor 5G, în perspectiva transformării digitale a economiei şi a societăţii.

Nicoleta Pauliuc: Scopul principal este acela de a reduce riscurile, ameninţările, vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării şi de a evita ca aceste reţele să cadă sub controlul unor state sau entităţi cu interese divergente, în prezent sau pe viitor, faţă de cele ale României şi comunităţii din care face parte.

Parlamentarii AUR au solicitat amânarea votului asupra acestui act normativ, invocând obligativitatea notificării în prealabil a Comisiei Europene, pe această temă.

Liderul de grup al AUR, senatorul Claudiu Tîrziu: AUR a cerut şi cere din nou o dezbatere reală asupra acestei legi, o dezbatere fără de care nu avem garanţia că tehnologia 5G este sigură din punct de vedere al securităţii cibernetice şi din punct de vedere al sănătăţii noastre.

Propunerea AUR a fost respinsă, parlamentarii coaliţiei de la guvernare arătând că documentul supus votului nu conţine specificaţii tehnice, care ar fi trebuit notificate Comisiei Europene.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 8 Iunie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste