Aviz negativ rapoartelor de execuţie bugetară ale SRR şi SRTV

Comisiile reunite de buget finanţe au dat aviz negativ rapoartelor de execuţie bugetară ale SRR şi SRTV.

Comisiile reunite de buget finanţe au dat aviz negativ rapoartelor de execuţie bugetară ale posturilor publice de radio şi de televiziune pentru anii 2018 şi 2019.

Parlamentarii din coaliţia aflată la guvernare - PNL, USR PLUS şi UDMR - au votat în favoarea unui aviz negativ, iar PSD şi AUR au votat împotrivă.

Odată avizate, documentele merg pe masa senatorilor şi deputaţilor din comisiile de cultură, care trebuie să elaboreze rapoartele care vor intra în dezbaterea plenului reunit, care se va pronunţa prin vot.

Un eventual vot de respingere în plenul parlamentului a rapoartelor de activitate ale SRR şi SRTV implică demiterea conducerilor administrative ale celor două instituţii.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 18 Martie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste