România "se află deja în al treilea val al pandemiei de COVID-19"

Preşedintele Centrului pentru Inovaţii în Medicină, Marius Geantă, consideră că România se află deja în al treilea val al epidemiei de coronavirus.

Ţara noastră se află deja în al treilea val al epidemiei de coronavirus, este de părere preşedintele Centrului pentru Inovaţii în Medicină, Marius Geantă. Invitat la Radio România Actualităţi, el a precizat că, în continuare, testările sunt insuficiente.

Marius Geantă: Cred că acest val trei a început, de fapt, în urmă cu două-trei săptămâni, doar că în cifre creşterea se vede abia în ultima săptămână. Testăm mai puţin decât recomandă Centrul European pentru Controlul Bolilor. De aceea, şi numărul de cazuti diagnosticate zilnic este la un nivel relativ redus faţă de cifrele cu care eram obişnuiţi în toamnă, la valul doi. Însă, dacă ne uităm la numărul de internări în secţiile de ATI, vom vedea că acolo în foarte puţine zile au scăzut sub 900 de persoane care au nevoie, iar acesta este un indicator, cred eu, extrem de fidel.

Marius Geantă a vorbit şi despre unii dintre factorii care ar fi putut duce la creşterea numărului de infectări din ultima perioadă.

Marius Geantă: Există această coincindenţă între deschiderea şcolilor şi creşterea numărului de cazuri. Pe de altă parte, am văzut cât de mult au fost asaltate pârtiile sau staţiunile montane în aceeaşi perioadă. Dacă se va pune problema luării unor măsuri mai stricte, de limitare a unor anumite activităţi, trebuie ales cu foarte mare grijă. Una este să reînchidem şcolile, alta este să limităm activităţile, eu ştiu, de tipul acesta, HoReCa sau staţiunile turisitice.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 26 Februarie 2021
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste