Sprijin pentru întreprinderile care şi-au trimis angajaţii în somaj tehnic

Ministrul Muncii declară că se prefigurează prelungirea șomajului tehnic pentru sectoarele economiei în care vor rămâne restricţii după data de 15 mai.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, promite sprijin pentru întreprinderile care şi-au trimis angajaţii în somaj tehnic.

Într-o intervenţie la DIGI 24, oficialul a precizat că se prefigurează prelungirea acestei măsuri pentru sectoarele economiei în care vor rămâne restricţii după data de 15 mai.

Violeta Alexandru: Suntem aproape de a lua o decizie finală - cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare - şi motivul pentru care nu am luat o decizie finală este pentru că ţin foarte mult să se pronunţe asupra duratei, asupra domeniilor afectate de această măsură partenerii sociali, cu care suntem într-un dialog continuu. Se prefigurează măsura prelungirii şomajului tehnic pentru acele sectoare de activitate care sunt în continuare restricţionate, în paralel, lucrând şi la o serie de măsuri de susţinere activă pentru reluarea treptată a activităţii. Cert este că în primă instanţă va fi un sprijin mai consistent şi aşa cum am agreat în principiu cu partenerii, acest sprijin va scădea pe măsură ce şi activitatea acestor întreprinderi se va relua.

Ministrul Violeta Alexandru a mai afirmat că se lucrează şi la un set de măsuri de ajutorare a firmelor care au rezistat crizei şi vor să îşi dezvolte activitatea.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 3 Mai 2020
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste