Procedura de înregistrare pe platforma IMM Invest se va relua de la zero

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, anunţă că se va relua de la zero procedura de înregistrare pe platforma IMM Invest, destinată micilor întreprinzători care au nevoie de sprijin financiar în această perioadă.

La scurt timp de la lansare, vineri dimineaţă, interesul a fost foarte mare şi s-a înregistrat o frecvenţă de peste 200 de aplicaţii pe secundă, apoi site-ul s-a blocat, existând suspiciunea unui atac cibernetic, confirmată ulterior de Fondul de Garantare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Cu puţin timp în urmă, într-un mesaj postat pe internet, ministrul de finanţe Florin Cîţu spune că în prezent instituţiile statului lucrează pentru a afla cine şi de ce a atacat platforma, dar a amintit că înscrierile în program se vor face până la sfârşitul anului, iar principiul nu este primul venit - primul servit.

Prin IMM Invest, sunt alocate în total 15 miliarde de lei, iar firmele vor putea accesa credite fără comisioane şi dobânzi de până la 800.000 de euro, garantate de stat cu până la 90%.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 17 Aprilie 2020
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste