Dublarea alocaţiei pentru copii, amânată până la 1 iulie

Dublarea alocaţiei pentru copii va fi amânată până la 1 iulie, când va avea loc prima rectificare bugetară, a declarat premierul Ludovic Orban.

UPDATE Guvernul a decis să amâne, până la 1 august, intrarea în vigoare a legii care prevede dublarea alocaţiilor pentru copii. Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a explicat că legea a fost adoptată după definitivarea bugetului de stat pe acest an şi a dat asigurări, ieri, că se vor face toate demersurile necesare, pentru identificarea resurselor, astfel încât alocaţiile să poată fi majorate la prima rectificare bugetară.

--------------------------------------------------------

Guvernul va adopta astăzi o ordonanţă de urgenţă pentru amânarea dublării alocaţiilor pentru copii, până la prima rectificare bugetară.

Chiar şi atunci nivelul de creştere va fi decis în funcţie de evoluţia veniturilor statului.

Dublarea alocaţiei pentru copii va fi amânată până la 1 iulie, când va avea loc prima rectificare bugetară, a declarat aseară premierul Ludovic Orban.

Deşi există dorinţă de a pune în practică acest demers, el este imposibil, pentru că nu există bani cuprinşi buget, a mai spus premierul.

Ludovic Orban: Intrarea în vigoare a legii este ulterioară legii bugetului de stat. În legea bugetului de stat nu am cuprins sumele necesare, care sunt destul de mari, sunt peste şase miliarde de lei, pentru a putea susţine această măsură. De altfel, nici nu avem voie, constituţional şi legal, să generăm cheltuieli fără să existe sursă în legea bugetului.

Dar şi după rectificare alocaţiile vor fi majorate în funcţie de evoluţiile economiei româneşti, a mai spus Ludovic Orban, care a precizat că amânarea dublării alocaţiilor va fi unul dintre subiectele şedinţe de guvern de astăzi.

Ludovic Orban: Vom creşte alocaţiile cu cât le permit resursele bugetare, pentru că, să ne aducem aminte că există o lege a pensiilor, că există o lege a salarizării, care trebuie puse în practică şi noi suntem nişte oameni responsabili care nu ne permitem să angajăm cheltuieli decât în măsura în care există resurse financiare.

Tot astăzi, Guvernul ar urma să decidă în ce fel va promova schimbarea Legii alegerilor locale, astfel încât să se revină la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, procedură considerată mai democratică de liberali şi de alte formaţiuni parlamentare.

Se are în vedere inclusiv varianta adoptării unei ordonanţe de urgenţă, dar nu este exclusă nici angajarea răspunderii executivului pe acestă temă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 16 Ianuarie 2020
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste