Mesaj ale preşedintelui Iohannis cu prilejul comemorării a 78 de ani de la Pogromul din Iaşi

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi un mesaj cu prilejul comemorării a 78 de ani de la Pogromul din Iaşi.

Şeful statului a salutat, totodată, demersul autorităţilor locale de a amenaja fosta Chestură a Poliţiei din Iaşi ca un spaţiu al memoriei evreilor ucişi atunci.

Klaus Iohannis a mai spus că va continua să fie un susţinător al proiectului unui Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în Capitală, întrucât existenţa unei astfel de instituţii ar fi o dovadă de asumare a responsabilităţii, de afirmare a coeziunii şi o sursă de speranţă că toleranţa şi nediscriminarea sunt, în continuare, valori fundamentale.

În iunie 1941, aproape 15 mii de oameni au fost ucişi la Iaşi, acesta fiind cel mai mare masacru comis în România împotriva evreilor.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 30 Iunie 2019
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste