Ministrul George Ciamba: Vrem o Europă unită

Motto-ul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene referitor la coeziune este în strânsă legătură cu cele patru libertăţi fundamentale, declară pentru RRA, minisitrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba.

Piaţa unică europeană nu poate funcţiona cu adevărat dacă există grade diferite de dezvoltare economică în statele membre, a declarat pentru Radio România Actualităţi ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba.

El i-a explicat redactorului RRA, Carmen Gavrilă,  că motto-ul preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene referitor la coeziune este în strânsă legătură cu cele patru libertăţi fundamentale care stau la baza pieţei unice europene şi pe care România o doreşte consolidată în timpul mandatului său la şefia Consiliului.

George Ceamba: Din punct de vedere politic înseamnă unitate, semnalul pe care îl dăm întotdeauna când am reuşit să avem o poziţie comună pe Brexit. Mandate de negociere, de acorduri comerciale duse la sfârşit arată unitate. Bineînţeles, există o dimensiune economică care înseamnă convergenţă şi înseamnă procesul de a prinde din urmă şi a avea acelaşi grad de dezvoltare, pentru că piaţa unică până la urmă nu poate să funcţioneze cu grade de dezvoltare diferite. Noi putem vorbi de o piaţă unică, dar trebuie să vorbim, într-adevăr, de o piaţă unică care este aprofundată şi întărită.

Reporter: Ce înseamnă această aprofundare şi întărire? Poate o nouă legislaţie?

George Ceamba: Înseamnă în primul rând procesul de convergenţă. Deci, totuşi, până la urmă trebuie să ai ţări cu PIB similar şi, în acelaşi timp, trebuie extinsă prin procesul de lărgire. Deci procesul de lărgire aduce extinderea, dar în primul rând trebuie să fie aprofundată, pentru că ea ca să fie complet funcţională este clar că trebuie să ai nivele de dezvoltare egale şi, bineînţeles, trebuie să ai o dimensiune relativ socială a coeziunii care este dată de faptul că patru libertăţi fundamantale sunt interconectate. Nu poţi să iei o parte şi să renunţi la cealaltă şi aici vine discuţia vizavi de beneficii sociale, care este direct legată de libera circulaţie a forţei de muncă. Nu putem discuta despre faptul că ne place accesul de pe piaţa unică, dar nu ne plac beneficiile sociale pe care trebuie să le aibă orice cetăţean european. Eu cred că aici este un lucru care spune mult despre motto-ul nostru, cum acoperă practic tema noastră de preocupări şi în acelaşi timp răspunde bine proiectului european, pentru că vrem o Europă coezivă, o Europă unită, o Europă care nu încearcă să se mişte într-o direcţie diferită funcţie de statul la care ne referim. Coeziune, de fapt, asta înseamnă, că avem acelaşi tip de valori europene fiecare stat membru.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 2 Ianuarie 2019
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste