Ce dosare vor marca preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene

Brexit, bugetul multianual de după 2020 şi pregătirea summitului de la Sibiu sunt dosarele dificile care vor marca preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.

Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi liderii grupurilor politice din legislativul de la Strasbourg s-au întâlnit ieri, la Bucureşti, cu cei mai înalţi demnitari ai statului români şi au participat la o dezbatere la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Vizita a avut loc în contextul în care, la 1 ianuarie, ţara noastră va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Carmen Gavrilă a făcut o sinteză a discuţiilor: 

Brexit, bugetul multianual de după 2020, pregătirea summitului de la Sibiu, la care se va trasa viitorul Uniunii, alegeri europarlamentare, acestea sunt dosarele dificile care vor marca preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, un mandat care este bine pregătit, potrivit premierului Viorica Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, după întâlnirea cu Antonio Tajani, că parlamentul este un partener cheie pentru preşedinţia română a Consiliului Uniunii, iar România împărtăşeşte abordarea legislativului de la Strasbourg de consolidare a proiectului european.  

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a spus că au fost subliniate prioritaţile mandatului României la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi că interesul se va axa asupra politicii de coeziune şi asupra cadrului financiar multianul.  

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a spus că la întâlnirea cu delegaţia Parlamentului European s-a stabilit o viitoare colaborare foarte strânsă pentru a explica mai bine situaţia din România.  

De la preşedintele legislativului european, Antonio Tajani, a venit o nouă declaraţie de susţinere totală a aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând. 

Antonio Tajani: Pentru a garanta mai bine frontierele noastre şi securitatea noastră anumite ţări care încă sunt în aşteptare trebuie să intre cât mai repede în zona Schengen.   eporter: La o dezbatere la Facultatea de Drept din Bucureşti studenţii au pus întrebări europarlamentarilor străini, mai ales despre statul de drept în România şi în Uniune, despre ce înseamnă democraţia azi, despre cât de mult să intervină statul în economie, despre cum trebuie să arate educaţia pentru o piaţa a muncii în plună schimbare sau despre pacea adusă în Europa de Uniune.
 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 22 Noiembrie 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste