Ecaterina Andronescu, propunerea PSD pentru Ministerul Educației

Ecaterina Andronescu ar urma să preia conducerea Ministerului Educației, ajungând astfel la al patrulea mandat.

Conducerea PSD s-a reunit în şedinţa Biroului Permanent Naţional, pentru a valida propunerile pentru funcţia de ministru delegat pentru Afaceri Europene şi respectiv de ministru al educaţiei.

Şedinţa conducerii centrale a PSD a început cu întârziere faţă de ora programată.

Anterior, premierul Viorica Dăncilă a discutat cu liderul social-democrat Liviu Dragnea, în biroul acestuia de la Camera Deputaţilor, la întâlnirea informală participând şi senatorul PSD, Ecaterina Andronescu.

Social-democraţii au stabilit propunerea pentru conducerea Ministerului Educaţiei, în condiţiile în care joi expiră mandatul de ministru interimar asigurat de Rovana Plumb, după demisia lui Valentin Popa.

Ecaterina Andronescu ar urma să preia conducerea acestui minister ajungând astfel la al patrulea mandat.

Totodată, social-democraţii au decis să îl propună pe George Ciamba, la Ministerul Afacerilor Europene, după ce Victor Negrescu a renunţat la funcţie.

George Ciamba este secretar de stat în Ministerul Afacerlor Externe, diplomat de carieră şi este implicat în pregătirea preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE.

Propunerile social-democraţilor pentru cele două ministere urmează să fie trimise preşedintelui României.
 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 13 Noiembrie 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste