Iohannis: Ne dorim consolidarea exporturilor româneşti cu tradiţie pe piaţa italiană

Președintele Klaus Iohannis s-a aflat ăntr-o vizită de trei zile în italia, prilej cu care a afirmat că există perspectiva de a depăși 15 miliarde de euro pentru anul 2018, cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a încheiat ieri vizita de stat în Italia, la o întâlnire cu românii, în prezenţa primarului Romei, Virginia Raggi.

El a subliniat contribuţia importantă a acestora la dezvoltarea Italiei şi la consolidarea parteneriatului cu România. Tot ieri, preşedintele a participat la un forum economic.

Șeful statului a precizat că doar în prima jumătatea a acestui an valoarea schimburilor comerciale a fost de aproape opt miliarde de euro, cu peste 6% mai mult față de aceeași a perioadă a anului trecut.

El a adăugat că există perspectiva de a depăși 15 miliarde de euro pentru anul 2018, cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani.

Klaus Iohannis: Ne dorim consolidarea exporturilor româneşti cu tradiţie pe piaţa italiană, din partea unor industrii precum cea auto, a maşinilor şi echipamentelor electrice şi automatizărilor, industria confecţiilor sau a mobilei. Totodată, încurajăm interesul investiţional pentru domenii precum IT&C, sectorul agroalimentar bio, turism sau servicii financiare.

A treia zi a vizitei de stat a președintelui României în Italia a mai inclus o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților, Roberto Fico, urmată de depunerea unei coroane de flori la Monumentul Altarul Patriei și ceremonia de rămas bun de la președinatele italian, Sergio Mattarella.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 17 Octombrie 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste