Parchetul Militar, sesizat din oficiu în cazul incidentelor din Piaţa Victoriei

La Parchetul Militar urmează să fie strânse inclusiv sesizările depuse la secţiile de poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic, se precizează într-un comunicat de presă.

Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat un dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi incidentele petrecute, aseară, la manifestaţia din Piaţa Victoriei.

La Parchetul Militar urmează să fie strânse inclusiv sesizările depuse la secţiile de poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic, se precizează într-un comunicat de presă.

Anterior, preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să înceapă de urgenţă a cercetări pentru a stabili situaţia de fapt şi pentru a lămuri concret cum s-a produs intervenţia Jandarmeriei, la protestele de aseară din Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mai solicitat procurorului general să afle dacă intervenţia a fost legală, să identifice persoanele şi gradul de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în capitală, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 11 August 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste