Proteste în Piaţa Victoriei din Capitală şi în ţară

Oamenii poartă steaguri şi pancarte cu mesaje împotriva CCR şi PSD.

UPDATE Proteste față de decizia Curții Constituționale au avut loc miercuri seară  în București și în alte orașe din țară, între care Timișoara, Sibiu, Brașov, Cluj Napoca și Iași.

-------------------------------------

Câteva sute de persoane protestează, miercuri seara în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de decizia Curţii Constituţionale prin care i se cere preşedintelui Klaus Iohannis să emită decretul de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi.

Potrivit reporterului Radio România Actualităţi, Daniela Mănuţă, oamenii poartă steaguri şi pancarte cu mesaje împotriva CCR şi PSD.

Locul unde s-au adunat manifestanţii a fost delimitat cu garduri de către jandarmi.

Şi la Timişoara, în jur de 200 de oameni au ieşit în stradă, în această seară, pentru se pronunţa împotriva aceleiaşi decizii a Curţii Constituţionale, transmite corespondenta Radio România Actualităţi, Alina Bujancă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 30 Mai 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste