Ludovic Orban a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a subliniat că în plângerea penală s-a referit la fapte săvârşite de premierul Viorica Dăncilă, dar şi de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă

Liderul PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pe care o acuză de înaltă trădare, prezentarea cu rea credinţă de informaţii preşedintelui României, uzurparea funcţiei şi divulgarea de informaţii secrete de stat.

De cealaltă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, vorbeşte de o tentativă de lovitură de stat dirijată de şeful statului. Iulia Gherman are detalii.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a subliniat că în plângerea penală s-a referit la fapte săvârşite de premierul Viorica Dăncilă, dar şi de liderul PSD, Liviu Dragnea, de natură să aducă atingere intereselor statului.

El vorbeşte de înaltă trădare şi uzurparea funcţiei publice, în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ludovic Orban a precizat că sesizarea către Parchetul General este o acţiune făcută în nume personal.

Ludovic Orban: Ceea ce se întâmplă de o bună bucată de vreme riscă să distrugă orice urmă de credibilitate a României pe plan extern, riscă să pună în pericol interese fundamentale ale României, care sunt puse pe tarabă ca la talcioc, de Dragnea şi de acoliţii lui, pentru diferite interese de natură personală.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că plângerea penală formulată de liderul PNL este neconstituţională şi că acest demers este dirijat de preşedintele Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea: Este un demers care înseamnă o tentativă de lovitură de stat. Este de fapt o acţiune violentă, nedemocratică, neconstituţională, de a bloca un guvern care a adus bunăstare şi care aduce bunăstare în continuare şi de a instala probabil un guvern care să taie salariile românilor, cum le-a tăiat şi predecesorul său în 2010.

Liviu Dragnea a mai spus că acuzaţiile aduse în plângerea penală sunt nefondate şi că premierul Viorica Dăncilă are în continuare susţinerea totală a PSD.

Procurorii DIICOT au preluat soluţionarea plângerii penale pe care liderul PNL, Ludovic Orban, i-a făcut-o premierului Viorica Dăncilă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 17 Mai 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste