Deputaţii au aprobat reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale

Deputaţii au adoptat ieri pe articole iniţiativa legislativă pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere.

Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România a fost reorganizată în anul 2016, prin ordonanţă de urgenţă, în Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Totodată, prin aceeaşi ordonanţă, s-a înfiinţat Compania Naţională de Investiţii Rutiere, având ca obiect de activitate gestionarea proiectelor de infrastructură din transportul rutier.

Până acum, noua companie nu a funcţionat, deoarece ordonanţa din timpul cabinetului Cioloş nu a permis şi preluarea de personal de la CNAIR.

În cadrul dezbaterilor generale, deputaţii din opoziţiei au susţinut separarea activităţii de întreţinere a drumurilor de cea de investiţii în infrastructura rutieră.

Liberalii au afirmat însă, prin vocea deputatului Lucian Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi, că toate proiectele mari de infrastructură gestionate de CNAIR nu au avut nici un rezultat.

În replică, deputatul social-democrat Marius Bota a subliniat importanţa adoptării proiectului legislativ.

"E mai bine că reuşim să ajungem la vot final cu această ordonanţă şi această companie să devină operaţională decât să rămână aşa cum au fost lucrurile până în prezent", a spus Marius Bota.

Deputaţii au mai dezbătut pe articole şi cereea de reexaminare privind organizarea Monitorului Oficial formulată de preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului consideră că actul normativ nu conţine prevederi care să clarifice în sobordinea cui se află instituţia.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a arătat că prin amendamentele depuse majoritatea PSD-ALDE a deformat sensul documentului iniţiat de liberali.

"Deşi este o regie care funcţionează în coordonarea parlamentului, normele de aplicare care se referă la organizarea şi funcţionarea Monitorului Oficial trebuie adopte prin hotărâre de guvern", a spus Gabriel Andronache.

Cele două proiecte legislative vor fi supuse votului în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 11 Aprilie 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste