Petre Daea: Prețul cărnii de miel a rămas la fel ca anul trecut

Petre Daea susţine că a crescut consumul de carne de oaie şi că preţul unui kilogram de carne de miel a rămas la fel ca anul trecut.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vizitat astăzi Târgul de Miei deschis în piaţa Apărătorii Patriei din Bucureşti, unde a discutat cu crescătorii de ovine.

Petre Daea susţine că a crescut consumul de carne de oaie şi că preţul unui kilogram de carne de miel a rămas la fel ca anul trecut.

"Am văzut şi la Buzău, preţul varia între 16 lei, 22 de lei kilogramul, funcţie de calitate. Accesibil, e spun, şi onorant pentru oamenii aceşţia care muncesc mult în agricultură şi în zootehnie, în mod deosebit. E un loc ordonat, iată că se poate face şi în România ce trebuie dacă te ocupi, iar ei s-au ocupat în aşa fel încât să poată valorifica rapid animalele pe care le au aici şi oamenii să fie mulţumiţi", a spus Petre Daea.

Ministrul agriculturii a mai declarat că în 262 de magazine din România se vinde, din acest an, carne de oaie.

Potrivit Ministerului Agriculturii, în fiecare lună se sacrifică 1.500 de oi, care se valorifică prin aceste magazine, transmite reporterul RRA, Daniela Mănuţă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 6 Aprilie 2018
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste