Liberalii sesizează CCR în privinţa Comisiei pentru controlul activităţii SRI

PNL a sesizat CCR cu privire la modificarea în Parlament a Regulamentului de funcţionare a Comisiei pentru controlul activităţii SRI.

PNL a sesizat azi Curtea Constituţională cu privire la modificarea în Parlament a Regulamentului de funcţionare a Comisiei pentru controlul activităţii SRI.

Liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan a explicat că Regulamentul celor două Camere prevede că o comisie de anchetă funcţionează pe o perioadă determinată, iar prin această modificare se schimbă statutul privind organismele de funcţionare ale Parlamentului. 

"Al doilea principal motiv este cel legat de obligativitatea pe care au instituit-o pentru o comisie permanentă şi pe care practic au transformat-o într-o comisie de anchetă de a chema la audieri şi la şedinţele acestei comisii orice persoană. Există decizii ale CCR care spun că la comisiile de anchetă pot fi obligate să vină la audieri doar persoanele care se află în raport cu instituţiile statutului, cu Camera Deputaţilor sau cu Senatul", a spu Turcan.  

Raluca Turcan consideră că prin aceste modificări se urmăreşte tranformarea unei comisii parlamentare permanente într-un instrument de presiune politică, pentru a decredibiliza unele instituţii ale statului, transmite reporterul RRA, Cătălin Purcaru.
 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 24 Octombrie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste