Înfiinţarea unei comisii pentru verificarea reangajărilor în MAI, respinsă

Comisia de anchetă urma să verifice modul în care s-au derulat procedurile prevăzute de lege în cazurile de pensionare şi reangajare, dar înfiinţarea ei a fost respinsă.

Camera Deputaţilor a respins astăzi solicitarea opoziţiei de a înfiinţa o comisie parlamentară care să verifice statutul persoanelor care au fost reangajate în MAI după pensionare.

Solicitarea fusese formulată de grupurile parlamentare PNL şi USR, dar majoritatea a respins propunerea, deşi iniţial fusese de acord. 

La votul final, s-au înregistrat 105 voturi pentru şi 147 împotrivă, deşi anterior proiectul de hotărâre fusese adoptat pe articole.

Comisia de anchetă urma să verifice modul în care s-au derulat procedurile prevăzute de lege în cazurile de pensionare şi reangajare, dar şi dacă au fost respectate normele legale în ceea ce priveşte îndeplinirea de către MAI a atribuţiilor de ordonator principal de credite.

Deputatul PNL Florin Roman a subliniat în cadrul dezbaterilor că această practică, a reangajării unor cadre trecute în rezervă anticipat şi care beneficiază de pensii mari de serviciu, este extrem de gravă. 

"Concret, conducerea MAI şi-a pensionat pilele din instituţie la vârsta de până în 45 de ani, care beneficiază de pensii de 12.000-13.000 de lei şi i-au reangajat consilieri, în condiţiile în care sistemul înregistrează - şi asta o spune chiar ministrul admnistraţiei şi internelor - un deficit de personal de 20.000 de persoane", a spus Florin Roman.  

Cu excepţia iniţiatorilor, singurii care au luat cuvântul în cadrul dezbaterilor au fost reprezentanţii UDMR.

Deputatul Marton Arpad a precizat că o astfel de comisie ar trebui să analizeze oportunitatea revizuirii spectrului legislativ, astfel încât să nu fie posibilă reluarea situaţiei şi în alte domenii.

Propunerea nu a fost preluată, iar UDMR a votat împotriva constituirii comisiei.

După exprimarea votului final, a luat cuvântul şi preşedintele PSD Liviu Dragnea, care a explicat decizia coaliţiei de guvernare.

"Am votat împotriva constituirii acestei comisii de anchetă, în schimb ceea ce spune dl Roman sau o parte din ceea ce spune dl Roman este important. În aceste condiţii, vă anunţ că PSD va cere la "Ora ministrului" ca ministrul de interne să vină şi să explice toate aceste lucruri în Camera Deputaţilor", a spus  Liviu Dragnea 

În cadrul "Orei Guvernului", grupurile parlamentare pot solicita prezenţa pemierului sau a unui anumit ministru pentru explicaţii pe o anumită temă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 26 Septembrie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste