Apel Matinal: Constantin Isac, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri

"...efectul va fi mai grav, în sensul că încasările la buget din acciză vor scădea mai mult, vor încasa ungurii, vor încasa austriecii şi vor pierde românii încă odată."

Realizator De la 1 septembrie, acciza la carburanţi ar urma să fie majorată. Transportatorii rutieri susţin că această creştere a preţurilor la pompă va avea un efect invers asupra bugetului pentru că şoferii de tiruri şi autocare vor alimenta din nou în afara ţării. Mai mult, transportatorii spun că această măsură va aduce o majorare a tarifelor la transport cu 10%, fapt ce va genera o scumpire în lanţ şi a altor produse. Alex Lancuzov a discutat despre aceste subiect pentru "Apel matinal" împreună cu vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, Constantin Iscac.  

Reporter: Ce impact ar putea avea această măsură, care ar urma să intre în vigoare chiar de la 1 septembrie, aşadar peste trei săptămâni, pentru piaţa transporturilor rutiere din România?  

Constantin Isac: Cu siguranţă impactul măsurii va fi negativ, pornind numai de la exemplul a ceea ce s-a întâmplat în 2014, când guvernul Ponta a majorat preţul la carburanţi prin creşterea accizei cu 7 eurocenţi pe litru. Deşi atunci a fost prevenit primul ministru despre faptul că măsura nu numai că nu va aduce un plus de câştig la bugetul statului din majorarea accizei, ci va crea efectul invers de diminuare a încasărilor din această acciză, deci din încasările pe carburanţii care se alimentează la pompă în România şi, în special, datorat faptului că marea majoritate a transportatorilor care fac transport internaţional vor migra de la pompele din România la pompele ţărilor vecine. Acest lucru s-a întâmplat în 2014. Guvernul, deşi a fost prevenit, nu a acceptat sfaturile şi opinia transportatorilor, a aplicat măsura şi eşecul măsurii l-a înregistrat chiar în lunile următoare, când în loc să încaseze la vremea respectivă 50 de milioane în plus a înregistrat o încasare cu 11 milioane în minus, în luna imediat următoare. De data aceasta guvernul premierului Tudose ia o măsură similară, fără cel mai mic studiu de impact, fără să aibă referinţa experienţei anterioare şi majorează, din calculele noastre, cu aproape 9 eurocenţi pe litru. Deci, de data aceasta efectul va fi mai grav, în sensul că încasările la buget din acciză vor scădea mai mult, vor încasa ungurii, vor încasa austriecii şi vor pierde românii încă odată. Din păcate, acest efect nu se va resimţi numai în scăderea cifrelor la încasările bugetului, ci va crea o undă de şoc în transportul rutier ca industrie, care nu se va repara în scurt timp.  

Reporter: Putem vorbi despre posibilitatea creşterii preţului de transport pe kilometru şi bineînţeles a biletului de clătorie, dacă vorbim despre transportul de persoane? 

Constantin Isac: Da, cu siguranţă. Tarifele de transport, atât la marfă, cât şi la persoane, vor creşte în medie cu 10%. Ce va însemna asta? În primul rând, toţi consumatorii vor cumpăra produsele din raft la preţuri crescute. Cei care utilizează transport cu autobuze sau autocare vor înregistra creşteri la preţul bilet pe călătorie, dar, mai mult decât atât, se va întâmpla un fenomen de contracţie a industriei transportului rutier, contracţie care va fi generată de falimentarea a cel puţin 10% din firmele de transport din acest şoc, care va fi înregistrat de creşterea de preţ la carburant. Creşterea nu va putea fi transferată aşa de uşor în tarife, perioadă de o lună, două, poate chiar trei luni de zile, timp în care transportatorii vor funcţiona prin contractele vechi, care sunt încheiate pe preţurile la carburant din acest moment.  

Reporter: Aşadar, un efect în lanţ.  

Constantin Iscac: Va fi un efect în lanţ pentru industria de transport rutier şi acest efect va crea efecte negative, de asemeni, şi pentru celelalte industrii conexe, transportul rutier.  

Reporter: Sunt peste 20 de mii de firme de transport rutier în România. Practic, această măsură va afecta întreaga piaţă, indiferent că vorbim despre alimentare pe benzină sau motorină.  

Constantin Isac: Sunt peste 27 de mii de firme de transport rutier în România şi din păcate, e posibil ca 10% din ele să sucombe din acest şoc. Vă imaginaţi ce înseamnă pentru industrie să pierzi 10% din capacitate dintr-o lipsă de înţelegere a fenomenului economic în profunzimea lui, aşa cum se întâmplă acum cu această măsură. Nu putem să înţelegem noi ca industrie cum la nivel de guvern nu există un studiu de impact minim prin care să poată demonstra că în momentul în care măreşti preţul la pompă pentru carburanţi atunci majoritatea celor interesaţi să cumpere, clienţilor tăi, pleacă şi alimentează la pompele mai ieftine. În cazul nostru discutăm de ţările vecine. Vom înregistra, din păcate, într-un mod amplificat, acelaşi fenomen care s-a înregistrat în 2014-2015, cu creşterea accizei la carburanţi.

Transcrierea interviului: Agenţia de presă RADOR


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 9 August 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste