Guvernul vrea suspendarea angajărilor din administraţia publică centrală

Guvernul intenţionează să suspende angajările din administraţia publică centrală până la finalul acestui an, potrivit unei ordonanţe a Ministerului Dezvoltării Regionale aflate în dezbatere publică.

Guvernul intenţionează să suspende angajările din administraţia publică centrală până la finalul acestui an, potrivit unei ordonanţe a Ministerului Dezvoltării Regionale aflate în dezbatere publică.

Vor exista însă şi posturi care nu vor fi blocate.

Ordonanţa care se află acum în dezbatere publică pe site-ul MDRAP prevede că până la 31 decembrie 2017 să nu se mai facă angajări în instituţiile publice şi la guvern.'

Există însă zece excepţii.

Printre acestea pentru înalţii funcţionari publici, pentru posturile diplomatice ale MAE, cele din cadrul aparatului sistemului judiciar şi pentru personalul din cancelaria prefectului pot să fie organizate concursuri de angajare.

Premierul cere modernizarea elicopterelor şi avioanelor

Pe de altă parte, astăzi, în şedinţa de guvern, premierul Mihai Tudose a cerut MAI şi MApN să înceapă modernizarea elicopterelor şi avioanelor care sunt folosite în situaţii de urgenţă.

Este vorba de aproximativ 15 milioane de euro care vor fi folosite pentru a moderniza aparatele de zbor pentru ca acestea să poată fi folosite noaptea în acţiuni pe mare sau la stingerea incendiilor de pe suprafeţe mari de teren.

Premierul Mihai Tudose a cerut ministrului de finanţe, Ionuţ Mişa, să găsească banii necesari al rectificarea bugetară din această vară.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 6 Iulie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste