USR începe demersurile pentru alegerea unui nou președinte

Biroul Naţional al USR a a decis convocarea "de îndată" a forului de conducere lărgit şi a unui nou congres pentru alegerea unui nou președinte.

Uniunea Salvaţi România, a treia forţă politică din parlament, a început demersurile pentru alegerea unui nou preşedinte, după demisia neaşteptată a liderului formaţiunii Nicuşor Dan.

Biroul Naţional al USR a transmis aseară că a decis convocarea "de îndată" a forului de conducere lărgit şi a unui nou congres.

Până atunci, preşedinte interimar va fi şeful filialei Cluj, Elek Levente, vicepreşedintele care a obţinut cele mai multe voturi la congresul precedent.

Nicuşor Dan şi-a dat demisia din fruntea USR şi din partid, după ce Biroul Naţional a decis să se pozitioneze împotriva schimbării constituţiei, pentru redefinirea familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie.

Nicușor Dan a menționat și condițiile în care ar putea reveni.

"Nu a fost o ţîfnă de momente care aş fi avut-o eu după şedinţa Biroului Naţional, partidul a luat o decizie printr-un organ de conducere. Mai există două organe superioare pe care poate să le convoace partidul conform statutului. Dacă partidul nu îşi schimbă politica pe această chestiune ,care pentru mine este de principiu, sunt gata şi dacă mă primesc şi ei înapoi sunt gata să mă întorc", a spus Nicuşor Dan.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 2 Iunie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste