Grindeanu: Proiectul legii salarizării unitare va fi depus la Parlament în cel mai scurt timp

Premierul a anunţat că, în cel mai scurt timp, va fi depus la Parlament un proiect de lege privind salarizarea unitară, care va fi susţinut de senatorii şi deputaţii coaliţiei de guvernare.

Săptămâna aceasta sau în cel mai scurt timp va fi depus la parlament proiectul legislativ privind legea unică a salarizării bugetarilor, a anunţat astăzi premierul Sorin Grindeanu.

Şeful guvernului a precizat că va fi o iniţiativă a parlamentarilor din arcul guvernamental şi că a discutat şi astăzi cu ministrul muncii detalii legate de acest proiect de lege.

"Este o lege extrem de importantă pentru noi. Se află în programul nostru de guvernare, aşa cum ştiţi. E o măsură aşteptată şi o lege aşteptată de toţi românii, ca să avem forţa necesară, inclusiv în parlament, va fi o iniţiativă în parlament a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare", a spus Grindeanu.

Autorităţile doresc ca legea să intre în vigoare până la 1 iulie.

Sorin Grindeanu a făcut aceste declaraţii la începutul reuniunii Asociaţiei Oraşelor din România, unde participă, alături de vicepremierul Sevil Shhaideh, informează redactorul RRA, Andrei Şerban.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 3 Aprilie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste