Gibraltarul, motiv de dispută între Marea Britanie şi Spania

Negocierile de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană au redeschis disputa dintre Londra şi Madrid pe marginea Gibraltarului.

Mica formaţiune stâncoasă din sudul Peninsulei Iberice, cu o suprafaţă de numai 7 kilometri pătraţi, se află sub control englez de 300 de ani, dar spaniolii continuă să o revendice.

Potrivit principiilor de negociere a Brexit-ului, propuse de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, după retragerea Marii Britanii din forul comunitar, niciun viitor acord cu Uniunea Europeană nu se va putea aplica pe teritoriul Gibraltarului fără ca Spania să aibă un cuvânt de spus.

Autorităţile locale consideră însă propunerea inacceptabilă şi îi acuză pe spanioli că manipulează Consiliul European după propriile interese politice, a relatat trimisul RRA în capitala Regatului Unit, Pavel Ionescu.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 2 Aprilie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste