Parlamentul a avizat favorabil referendumul iniţat de preşedintele Iohannis

Plenul Parlamentului a avizat favorabil, luni, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind iniţierea unui referendum naţional cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Decizia a fost luată în unanimitate de voturi.

Parlamentul a adoptat o hotărâre prin care avizează favorabil iniţierea de către preşedintele României a unui referendum naţional consultativ cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Odată cu avizul favorabil plenul parlamentului a aprobat şi observaţiile comisiilor juridice, care au recomandat ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile Curţii Constituţionale şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

Potrivit legii fundamentale, preşedintele României este cel care va stabili, prin decret, data când va fi organizat referendumul şi întrebarea care va fi adresată populaţiei cu acest prilej.

Trebuie precizat că avizul este unul consultativ şi chiar în caz de depăşire a termenului sau în lipsa votului se considera că procedura a fost îndeplinită.

Amintim că pe 24 ianuarie 2017, preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere în care solicită consultarea parlamentului în legătură cu organizarea unui referendum naţional privind continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 13 Februarie 2017
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste