Inundaţiile au afectat 14 judeţe

Efectivele Ministerului de Interne au intervenit în 143 de localităţi din 14 judeţe pentru limitarea efectelor inundaţiilor de săptămâna trecută.

Cele mai grave situaţii au fost înregistrate în judeţul Galaţi, în localităţile Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Pechea şi Schela, de unde au fost evacuate preventiv aproape 1300 de persoane.

Inundaţiile din judeţul Galaţi au afectat peste 800 de locuinţe, dintre care 36 grav, 15 drumuri judeţene şi 43 de poduri şi podeţe.

În prezent, cea mai mare parte a apei acumulate în zonă s-a retras sau a fost deversată prin breşa realizată în digul râului Geru, transmite reporterul RRA, Daniela Mănuţă.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 17 Octombrie 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste