Iohannis: Partidele să se pregătească pentru o campanie electorală fără mizerii

Președintele Klaus Iohannis îi îndeamnă pe politicieni să se pregătească pentru o campanie electorală fără mizerii, centrată pe problemele care trebuie rezolvate.

Preşedintele Klaus Iohannis îi îndeamnă pe politicieni la o campanie electorală curată.

Şeful statului le-a transmis că ar trebui să se ocupe de adevăratele probleme ale românilor.

"Ne apropiem cu paşi repezi de campania electorală şi îmi doresc foarte mult şi mi-ar plăcea, recunosc că mi-ar plăcea, să avem o campanie electorală, cum se spune, curată, centrată pe problemele care preocupă pe români şi nu pe aruncatul imaginii dintr-o parte şi în cealaltă. Deci, ideea de bază a fost un îndemn pentru politicieni, pentru partidele politice, să se pregătească pentru o campanie electorală fără mizerii cum, din păcate, am avut de prea multe ori, şi centrată pe problemele care trebuie rezolvate", a spus preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Pe data de 11 decembrie, românii sunt așteptați la vot pentru alegerile parlamentare.

Alegerile pentru deputaţi şi senatori sunt organizate pe baza unei noi legislaţii, printre noutăţi aflându-se şi revenirea la listele cu candidaţi.

Suma totală alocată de guvern pentru buna organizare a alegerilor parlamentare este de 227,7 milioane de lei, din bugetele MAI, MAE, AEP, Serviciului Român de Telecomunicaţii şi INS.


 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 7 Octombrie 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste