Încep discuțiile PSD-ALDE pe tema moțiunii de cenzură

Liderii PSD și ALDE iau în calcul posibilitatea depunerii unei moțiuni de cenzură împotriva cabinetului Cioloș.

Liderii PSD şi ALDE se întâlnesc luni  pentru a discuta despre oportunitatea depunerii unei moţiuni de cenzură împotriva cabinetului Dacian Cioloş.

Recent, preşedintele social-democrat, Liviu Dragnea, a acuzat executivul că a modificat Legea Codului Fiscal, care este o lege organică.

Principala nemulţumire a lui Liviu Dragnea este legată de o hotărâre a guvernului despre care spune că va elimina scutirile de la plata taxelor şi a impozitelor pentru veteranii de război şi pentru văduvele acestora.

Liviu Dragnea a susţinut că executivul a modificat ilegal Codul Fiscal şi că a dorit să elimine aceste facilităţi fiscale adoptate de Parlament.

Premierul Dacian Cioloş a respins acuzaţiile liderului PSD şi a explicat că a trebuit să modifice Codul Fiscal, pentru că el conţine o serie de probleme care nu au fost clarificate în momentul elaborării lui în Parlament.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 7 August 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste