Monica Macovei solicită excluderea lui Ponta din avocatură

Europarlamentarul Monica Macovei solicită Baroului Bucureşti excluderea lui Victor Ponta din avocatură, pe motiv că titlul de doctor i-a fost retras.

UPDATE Baroul de Avocaţi Bucureşti va discuta la 23 august cererea de excludere din această organizaţie profesională a lui Victor Ponta, după ce fostului premier i-a fost retras titlul de doctor în drept pe motiv că a plagiat în teza de doctorat.

Victor Ponta a devenit avocat pledant şi membru al Baroului fără a mai da examenul obişnuit, tocmai pentru că era doctor în drept.

Europarlamentarul Monica Macovei cere Baroului Bucureşti să îl excluda pe Victor Ponta din avocatură întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de “doctor în drept”.

Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiata, astfel încât fostul premier  nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat, se arată în solicitarea adresată  Decanului Baroului Bucureşti.

Redăm scrisoarea semnată de Monica Macovei:

“În atenția: Baroului București
Domnului av. Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti

 Domnule Decan,

Vă solicit excluderea imediată din Baroul București a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de “doctor în drept”. Titlul de doctor i-a fost retras de Ministrul Educației, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplinește condițiile legale pentru a exercita profesia de avocat.  

Potrivit informațiilor furnizate chiar de Baroul București, “primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispozițiilor articolului 16, aliniatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluționării cererii de primire” (România Liberă). Art. 16, aliniatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că “(2) la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept”.

Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului București, excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universității București de “renunțarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea București”, însă Baroul București nu a luat o decizie în acest sens, anunțând că așteaptă ca Universitatea București să accepte sau nu “renunțarea” la titlul de doctor în drept.

Consider ca situația era clară și în ianuarie 2015, când am solicitat in scris excluderea din Baroul București a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunța la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecință, și Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept.  

Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educației, și a Legii pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeți imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul București pentru a respecta legea".  

 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 2 August 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste