Astrid Fodor, primar interimar al Sibiului, candidează la alegerile din 5 iunie şi vrea să continue proiectele de dezvoltare a infrastructurii.
Corespondentul RRA, Carmen Vulcan precizează că Astrid Fodor candidează la Primăria Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România.
"Voi continua modernizarea infrastructurii rutiere a oraşului în toate cartierele, o prioritate va deveni modernizarea infrastructurii educaţionale prin construcţia de noi creşe, grădiniţe şi săli de sport. Reabilitarea clădirilor existente şi mai ales extinderea lor pentru ca învăţământul să se desfăşoare exclusiv înainte de master. În al treilea rând voi propune proiecte pentru crearea unei infrastructuri durabile pentru agrement, sport şi actul cultural", a subliniat Astrid Fodor.
Angajamentele Gabrielei Firea
Gabriela Firea, candidatul Alianţei PSD-UNPR la Primăria Capitalei, se prezintă în faţa bucureştenilor cu 10 angajamente pe care promite să le respecte în cazul în care va ajunge primar general.
"Să avem un tranport public european, un tichet unic pentru transport, să menţinem gratuitatea în ceea ce priveste călătorii pensionari, să avem în fiecare cabinet medical de şcoală un medic pentru că acum nu există această situaţie. Toate grădiniţele,creşele, şcolile şi liceele să fie supravegheate, reţeau de termoficare să fie dezvoltată să fie îmbunătăţită. Mai multe spaţii verzi, mai multe parcuri, transparenţă totală a actului decizional în Primăria Generală a Capitalei", a spus Gabriela Firea.
Cătălin Predoiu: Obiectivul meu principal este să consolidez finanţele Bucureştiului
La funcţia de primar general al Capitalei aspiră şi candidatul PNL Cătălin Predoiu.
El susţine că are pregătirea necesară şi echipa potrivită pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş plăcut, căutat de turişti şi de investitori.
"Obiectivul meu principal este să consolidez finanţele Bucureştiului pentru că un buget consolidat şi investiţii în Bucureşti vor aduce locuri de muncă, spaţii culturale, vor aduce şcoli, vor aduce un interes care va transforma încet încet Bucureştiul într-un pol regional, într-un oraş al viitorului în care oamenii să trăiască cu plăcere, un oraş care să fie vizitat cu plăcere, un oraş despre care să se vorbească cu admiraţie peste tot în Europa şi de ce nu, în lume", a spus Cătălin Predoiu.
Nicuşor Dan: Finalizarea şoselei de centură este o prioritate
Pentru Nicuşor Dan, candidatul USB la Primăria Generală a Capitalei, finalizarea Şoselei de Centură este o prioritate.
Nicuşor Dan a venit şi cu o soluţie la această problemă.
"Şoseaua de Centură nu aparţine Primăriei, aparţine CNADNR-ului, trebuie să facem un parteneriat cu CNADNR-ul, trebuie să contribuim cu bani din bugetul Primăriei pentru că este o problemă crucială pentru Bucureşti, 30% din traficul din Bucureşti este un trafic de tranzit pe care nu l-am avea dacă am avea Şoseaua de Centură cu 2 benzi pe sens", a spus Nicuşor Dan.
Robert Turcescu vrea să readucă performanţa în administraţie
Propunerea PMP pentru Primăria Capitalei este Robert Turcescu.
El vrea să readucă în Bucureşti performanţa în administraţie.
"Bucureştenii vor înţelege că proiectele lansate de primarul general de atunci, Traian Băsescu, în perioada mandatului 2000-2004 trebuie urgent continuată. Dacă vă veţi întreba ce am eu şi nu au ceilalţi candidaţi la Primăria Municipiului Bucureşti, răspunsul meu este simplu 'Am alături de mine un om, este vorba de Traian Băsescu, care a făcut un proiect de administraţie performant şi performantă a fost această administraţie în perioada mandatului său la Primăria Municipiului Bucureşti", a susţinut Robert Turcescu.
Agenda candidaţilor
Candidaţii la alegerile locale de duminică, 5 iunie, şi susţinătorii acestora au programate acţiuni de campanie în Bucureşti şi în ţară.
Candidatul alianţei PSD-UNPR la primăria sectorului 6, Gabriel Mutu, organizează, astăzi, o dezbatere pe probleme de educaţie.
Nicuşor Dan, candidatul USB la primăria Capitalei va avea o întâlnire cu presa.
Şi, tot în Bucureşti, candidatul PMP la primăria sectorului 1, Eugen Tomac, susţine o conferinţă de presă.
Peşedintele PSD, Liviu Dragnea, va participa, de la ora 12:00, la un miting electoral în Botoşani.
La Baia Mare, candidatul PNL la Primărie, Cristian Niculescu Ţâgâelaş, va organiza o conferinţă de presă.
Vă reamintim că duminică au loc alegerile locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7:00 şi se închid la ora 21:00.