Cei doi militari ucişi în Afganistan, avansaţi în grad post-mortem

În toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional încep în această dimineaţă, ceremonii militare şi religioase în memoria celor doi militari români ucişi în Afganistan, cu două zile în urmă.

Ieri, zeci de români au aprins lumânări pentru aceştia la monumentul Eroilor Militari din Parcul Tineretului din capitală. 

La nivelul Statului Major General au fost stabilite măsuri de creştere a gradului de securitate al militarilor în cadrul misiunilor comune de instruire şi repatrierea cu onoruri militare a celor doi căzuţi la datorie.

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a anunţat că îi va avansa la gradul de sublocotenent post-mortem pe plutonierul Iulian Dumitrescu şi pe sergentul Adrian Vizireanu, care şi-au pierdut viaţa în misiune, în Afganistan, acum două zile.

Militarul român rănit în acelaşi incident a ajuns, ieri dimineaţă, la un spital din Germania.

Cei trei militari de la Forţele pentru Operaţii Speciale au fost implicaţi într-un incident lângă Kandahar, în timpul unei sesiuni de instruire a poliţiştilor afgani.

Moartea celor doi urcă la 28 numărul militarilor pe care România i-a pierdut în teatrele de operaţii.

Preşedintele şi premierul României, miniştrii apărării, de interne şi de externe au transmis condoleanţe familiilor îndoliate.

O comisie militară anchetează circumstanţele în care cei doi militari au murit în Afganistan.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 9 Mai 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste