Proteste ale cadrelor didactice, la Budapesta

În Ungaria, mii de persoane au participat, sâmbătă, la Budapesta la o manifestaţie organizată în faţa Parlamentului de sindicatele cadrelor didactice.

Acestea sunt nemulţumite de reformele din ultima perioadă care au dus la o centralizare excesivă în sistemul de învăţământ.

La manifestaţie, preşedintele Sindicatului Democratic al Pedagogilor din Ungaria a precizat că, în cazul în care va fi nevoie, vor fi organizate noi acţiuni de protest.

"Suntem aici cu toţii pentru că ştim că direcţia este greşită, iar situaţia este mai mult decât îngrijorătoare. Suntem aici pentru că ştim că aşa cum este prezentul educaţiei, aşa va fi şi viitorul ţării", a spus acesta.

După cum ne-a transmis corespondentul RRA, Emil Groza, sindicaliştii ar dori, între altele, diminuarea volumului materiilor care trebuie predate şi reducerea numărului orelor de studiu obligatorii.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 14 Februarie 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste