Guvernul a finalizat documentul privind priorităţile ministerelor

Executivul a finalizat planul de acţiuni sectoriale ce cuprinde priorităţile fiecărui minister, document ce va fi trimis Parlamentului în completarea programului de guvernare.

Tot la Guvern au fost discutate azi, în şedinţa de guvern,  primele măsuri pentru punerea în aplicare a legii insolvenţei persoanelor fizice.

Legea, a cărei implementare a fost amînată cu un an, ar urma să acorde o a doua şansă datornicilor de bună credinţă, oferindu-le protecţie în faţa creditorilor.

Premierul Dacian Cioloş a spus azi, că este o primă etapă în implementarea legii insolvenţei persoanei fizice, a cărei aplicare a fost amânată, întrucât măsurile de punere în practică nu erau pregătite. 

"Am fost nevoiţi să prorogăm această lege, tocmai pentru că implementarea ei nu era pregătită cu anumite măsuri. V-am cerut atunci fiecăruia dintre dumneavoastră care aţi venit cu ordonanţe de prorgare a unor legi, să vă prevedeţi planul de măsuri pentru a pregăti implementarea acestor legi. Avem, astăzi, pentru pregătirea implementării legii insolvenţei persoanelor fizice, deci o primă etapă, pe care o avem pe ordinea de zi", a afirmat şeful executivului. 

Dacian Cioloş a mai anunţat, la începutul şedinţei de guvern şi finalizarea planului de acţiuni sectoriale, ce cuprinde priorităţile fiecărui minister.

În opinia premierului, o altă etapă importantă o reprezintă din acest moment implementarea măsurilor stabilite, precizând că până la jumătatea lunii februarie se va întâlni cu toţi miniştrii responsabili pentru a discuta modul în care măsurile decise vor fi aplicate, atât din punct de vedere tehnic, cât şi bugetar. 

"Am reuşit să sintetizăm aceste priorităţi sectoriale, pe care vi le-aţi fixat fiecare dintre dumneavoastră într-un document pe care, aşa cum am promis, o să-l trimitem Parlamentului şi o să vă rog să vă faceţi timp să mergeţi în comisiile de specialitate, să prezentaţi aceste priorităţi pe care vi le-aţi stabilit şi să le discutaţi cu parlamentarii", a mai arătat Cioloş.

AUDIO Declaţiile premierului pe prima pagină, în playerul AUDIO
 


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 13 Ianuarie 2016
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste