Creşterea salariului minim pe economie, pe masa Guvernului

Peste un milion 131 de mii de persoane vor beneficia de creşterea la 1250 de lei a salariului minim pe economie, de la 1 mai 2016.

Guvernul se reuneşte în această dimineaţă în ultima sa şedinţă din acest an.

Pe ordinea de zi este şi proiectul de hotărâre care prevede creşterea salariului minim pe economie, din mai anul viitor. Specialiştii spun că acest lucru va avea efecte pozitive asupra creşterii economice.

Peste un milion 131 de mii de persoane vor beneficia de creşterea la 1250 de lei a salariului minim pe economie.

Decizia va fi pusă în practică la 1 mai 2016, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Ministerul Muncii.

Potrivit responsabililor din Mininisterul Muncii, majorarea propusă va avea efecte pozitive asupra creşterii economice prin stimularea ocupării şi reducerea muncii la negru.

Pe de altă parte, majorarea salariului la 1250 de lei va conduce la un efort financiar suplimentar care va fi suportat de angajator de 1015 lei per salariat.

Însă, din punct de vedere social, proiectul de hotărâre va avea un important impact social, întrucât, spun specialiştii din Ministerul Muncii, va asigura creşterea nivelului de trai şi va reduce decalajele sociale.


www.PoliticaRomaneasca.ro
Adaugat: 30 Decembrie 2015
Vizualizari: 0
TiparesteTipareste